Soluția pentru încheierea războiului din Ucraina, într-un nou mesaj al Anonymous pentru ruși. „Luați măsuri”
Celebra mișcare Anonymous a transmis un nou mesaj către poporul rus, prin care încearcă să îi mobilizeze pe cetățeni împotriva regimului Putin. De asemenea, membrii grupării au atras atenția că locuitorii din Rusia sunt înconjurați de propagandă și au oferit, totodată o soluție pentru încheierea războiului din Ucraina. Celebra grupare a fost implicată în mai multe acțiuni de hacking de la debutul conflictului armat declanșat de Vladimir Putin.
Noul mesaj transmis de Anonymous către poporul rus
Grupul Anonymous a publicat un mesaj special pentru cetățenii ruși, în care îi îndeamnă pe aceștia să găsească soluția pentru încheierea războiului din Ucraina și să se ridice împotriva lui Vladimir Putin pentru a-l înlătura de la putere. De asemenea, Anonymous a menționat că rușii se află în spatele unei cortine marcate de propagandă, pe care conducerea de la Kremlin o folosește pentru a-i ține departe de adevăr pe cetățenii din Rusia.
Rușii, care resimt din plin valul de sancțiuni economice impuse de statele occidentale, ca urmare a războiului declanșat de Vladimir Putin, s-au arătat deja nemulțumiți de decizia liderului lor. Revoltele de pe străzile principalelor orașe din Rusia s-au încheiat însă cu numeroase arestări, regimul condus de la Kremlin fiind împotriva unor astfel de manifestări. Gruparea Anonymous atrage însă atenția că cetățenii ruși ar putea să îl înlăture pe Vladimir Putin de la conducere și să pună astfel capăt războiului. Potrivit unei traduceri oferite de diverși comentatori pe Twitter, clipul precizează:
„Sunteți prinși în spatele unei cortine de fier a propagandei, guvernul vostru încearcă să vă împiedice să faceți parte din conversația internațională, de teamă pentru ceea ce ați putea afla. Regimul lui Vladimir Putin a comis crime de război cu recenta sa invazie în Ucraina, care a provocat o criză masivă a refugiaților și nenumărate morți.
Este o situație teribilă în care ați fost puși, dar singura voastră opțiune de a preveni colapsul economic iminent și potențialul război mondial este să luați măsuri pentru a rezista războiului și regimului lui Vladimir Putin. Putin a adus populația rusă drept sacrificiu. În acest moment, cel mai pașnic mod prin care s-ar putea pune capăt acestui conflict ar fi ca poporul Rusiei să se ridice împotriva lui Putin și să-l înlăture de la putere”, a transmis grupul Anonymous, conform unei postări pe Twitter.
#Anonymous message to Russian citizens pic.twitter.com/K448qkA8f3
— Anonymous (@LatestAnonPress) March 13, 2022
Mai mulți hackeri din toată lumea, care fac parte din gruparea Anonymous, au declarat un „război cibernetic” Rusiei, după ce Vladimir Putin a invadat Ucraina, pe data de 24 februarie. De atunci, membrii acesteia au reușit să blocheze numeroase site-uri importante din Rusia, și au boicotat inclusiv televiziunile care promovează propaganda rusă.
Atacurile armatei ruse continuă în Ucraina
Duminică, 13 martie, se împlinesc 18 zile de la debutul primelor atacuri ale Rusiei pe teritoriul ucrainean. Mai multe regiuni ale Ucrainei au fost devastate de bombardamente, mii de civili au fost implicați în lupte, ca victime ale atacurilor, iar militarii din armata ucraineană încearcă să facă față încercărilor de asediere a Kievului. Harkov și Mariupol traversează o adevărată criză umanitară, după ce proviziile s-au împuținat.
Pe de altă parte, recent, mai multe rachete rusești au fost lansate către o bază militară din Yavoriv, în apropiere de granița cu Polonia, în cadrul unui atac aerian. De asemenea, aeroportul din apropierea orașului de vest Ivano-Frankivsk a fost și el lovit, semn că armata rusă și-a mutat atacurile și spre zona de vest a teritoriului. Potrivit unui raport transmis de președintele ucrainean Volodimir Zelenski bilanțul conflictului a ajuns la 1.300 de militari ucraineni uciși până acum.