Alexandru Rafila, veste excelentă pentru milioane de români. Locurile unde se renunță la mască și certificat verde
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat, marți, 1 martie, măsurile de relaxare propuse de minister, după ce numărul cazurilor de covid-19 și a internărilor a scăzut considerabil. Printre relaxările propuse se află renunțarea la mască în aer liber, renunțarea la intrarea cu certificat verde în mall-uri, restaurante, hoteluri, instituții și pensiuni, dar și permisiunea de organizarea unor evenimente private cu până la 200 de participanți.
Propunerile făcute de ministrul Sănătății privind relaxarea măsurilor restrictive în contextul pandemiei covid-19
Ministrul Sănătății a ținut să precizeze că toate sunt, momentan, în stadiul de propuneri. Ele includ permiterea evenimentelor private precum nunți, botezi, concerte, petreceri, cu până la 200 de participanți.
Printre măsuri se numără creșterea limitei la 50% din capacitatea spațiului la concerte, cinema, spectacole, săli de sport și piscine fără limită de ore.
În spațiile publice închise ar rămâne obligativitatea purtării măștii, iar în în exterior va fi eliminată această măsură.
Declarațiile făcute de Alexandru Rafila în cadrul conferinței de presă:
„Sunt doar propuneri, luați-le ca atare. Este vorba despre accesul fără certificat electronic COVID în centrele comerciale, în instituțiile publice, hoteluri, pensiuni și restaurante.
De asemenea, creșterea limitei de la 30% la 50% din capacitatea maximă a spațiului, fără restricții de interval orar, și acesta cred că este un lucru așteptat de multă lume, pentru competițiile sportive, cinematografe, spectacole, concerte în aer liber, cursuri, conferințe, work-shop-uri, săli de sport și piscine”, a afirmat Alexandru Rafila.
Ce restricții vor rămâne în vigoare
El a precizat că se vor menține câteva dintre măsurile actuale, făcând referire la posibilitatea izolării și carantinării oamenilor care vin în România din țări cu risc epidemiologic ridicat.
„Este vorba despre posibilitatea izolării și carantinării persoanelor care sosesc din țări cu risc epidemiologic ridicat.
Nu știm ce se întâmplă în lume și trebuie să fim pregătiți dacă apare o nouă tulpină”, a afirmat ministrul Sănătății. Totodată, se va menține testarea săptămânală a personalului din centrele pentru vârstnici, precum și igiena în mijloacele de transport public.
Ministrul a precizat că se recomandă, în continuare, ca oamenii să muncească de acasă.
„Propunerile vor fi puse în dezbatere în cadrul CNSU. Așteptăm o decizie care să facă posibile unele dintre propuneri sau chiar în integralitatea lor”, a mai spus ministrul Sănătății.
Până la 1 martie, 2022, în România au fost confirmate 804.090 de cazuri de persoane infectate cu covid-19. Totodată, 74.471 pacienți au fost declarați vindecați.
Față de ultimul bilanț, au fost înregistrate 2.096 cazuri noi. În București, incidența înregistrată la 14 zile este de 2,48 de cazuri la mia de locuitori.