28 feb. 2022 | 11:55

Amenințarea armelor nucleare: ce țări le dețin și cât de periculoasă poate deveni situația

ACTUALITATE
Amenințarea armelor nucleare: ce țări le dețin și cât de periculoasă poate deveni situația

În urma războiului început de Rusia împotriva Ucrainei, lumea întreagă este în alertă. Iar dacă punem la calcul amenințarea recentă a lui Vladimir Putin, referitoare la armele sale nucleare, îngrijorarea devine plauzibilă, întrucât liderul rus a dat dovadă, în ultima perioadă, de un grad ridicat de instabilitate diplomatică.

Cu alte cuvinte, din ce în ce mai mulți oficiali, dar și oameni de rând, simt amenințarea armelor nucleare în ceafă.

Desigur, utilizarea acestora ar putea să fie o ultimă redută a unui război care ia amploare, pe zi ce trece, însă nu va fi oportună nimănui, nici măcar țărilor care ar putea să lanseze un asemenea atac de proporții. Consecințele se vor traduce în victime, disturbarea mediului (faună, floră), însă și pe plan economic.

Haideți, totuși, să vedem care sunt țările care dispun de arme nucleare.

tari-arme-nucleare

Cine are arme nucleare și în ce condiții

În 1970, 191 de state, inclusiv SUA, Rusia, Marea Britanie, Franța și China aderează la TNP și li se permite, astfel, să aibă arme nucleare deoarece au construit și testat dispozitivele înainte ca tratatul să intre în vigoare, în data de 1 ianuarie 1967.

Chiar dacă aceste țări au arme nucleare, conform acordului, trebuie să aibă grijă de ele și, pe cât posibil, să le reducă numărul.

Israelul (țară care neagă existența armelor în ceea ce privește efectivele sale militare), India și Pakistanul nu au aderat niciodată la TNP, iar Coreea de Nord a părăsit tratatul în 2003.

Conform informațiilor oficiale, numărul armelor nucleare din lume ar fi scăzut de la 70.000, în 1986, la aproximativ 14.000, în prezent.

SUA, Marea Britanie și Rusia și-au redus toate stocurile, dar se crede că țări precum China, Pakistan, India și Coreea de Nord continuă să producă, este de părere Federația Oamenilor de Știință Americani.

Iranul și-a început programul nuclear în anii 1950 și a insistat întotdeauna că are intenții pur pașnice.

Cât de periculoase sunt armele nucleare

Ca să înțelegem exact dimensiunea situației, vom aminti de cele două cazuri în care letalele au fost folosite împotriva Japoniei, în 1945, pe ultima sută de metri a celui de-Al Doilea Război Mondial.

Radiațiile de la bomba aruncată asupra orașului Hiroshima au persistat câteva luni și au ucis aproximativ 80.000 de oameni.

Bomba aruncată asupra Nagasaki a ucis peste 70.000 de oameni.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele