Toți șoferii românii trebuie să știe: ce se întâmplă dacă ești prins băut și drogat la volan, s-a schimbat legea
În România, consumul de alcool și/sau stupefiante, înainte de a te urca la volan, este strict interzis. Când vine vorba de penalitățile la care te expui într-o astfel de situație însă, acestea s-au schimbat destul de mult în ultimii ani.
Până de curând, românii care erau prinși la volan drogați și băuți erau sancționați cu două infracțiuni și judecați în consecință. În urma unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) de la mijlocul săptămâni trecute, de acum înainte, în aceeași situație, va fi vorba de o singură infracțiune, în loc de două. Distincția este foarte importantă, în contextul în care codul penal menționează infracțiunile ca fiind distincte și venind la pachet cu până la 5 ani de închisoare. În urma deciziei ICCJ, nu mai discutăm de un concurs al infracțiunilor, ce ar duce la o majorare a pedepselor aplicate, pentru persoanele care sunt, concomitent, sub influența băuturilor alcoolice și a stupefiantelor.
Ce s-a schimbat pentru șoferi și de ce
Întreaga situație care a dus la decizia de acum a ICCJ a plecat de la un caz al Judecătoriei Bistrița care s-a reflectat într-o condamnare de un an și două luni de închisoare pentru conducere sub influența alcoolului și opt luni de închisoare pentru conducerea sub influența substanțelor interzise. Ulterior, speța a fost mutată de Curtea de Apel Cluj.
Inculpatul a susținut, prin avocatul său, că starea de pericol creată a fost doar una, pe fondul incapacității psihofizice a persoanei aflate în cele două situații incriminate de a conduce vehicule pe drumurile publice în condiții de siguranță. Pornind de la acest argument, nu se justifica un tratament sancționatoriu al concursurilor de infracțiuni.
Ulterior, Curtea de Apel Cluj a solicitat ICCJ să se pronunțe asupra întregului set de circumstanțe. Nu a durat mult până când ICCJ a stabilit, prin Decizia nr. 11/2022, că „fapta unei persoane de a conduce pe drumurile publice un autovehicul, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge şi aflându-se sub influenţa unor substanţe psihoactive, întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) şi (2) din Codul penal, infracțiune unică”. Din momentul publicării decizii în Monitorul Oficial, decizia ICCJ se aplica pe întregul teritoriu al României, în situația în care instanțele se vor confrunta cu dosare ce vizează infracțiuni similare.
Hotărârea ICCJ a fost publicată în Monitorul Oficial. Din acest moment, ea a devenit obligatorie pentru toate instanțele de judecată atunci când se confruntă cu dosare care vizează situații similare.