24 feb. 2022 | 20:25

Uniunea Europeană merge înainte cu planul său: cum vrea să oprească criza microcipurilor

ACTUALITATE
Uniunea Europeană merge înainte cu planul său: cum vrea să oprească criza microcipurilor

Criza semiconductorilor a afectat întreaga economie.

Aceasta situație este strâns legată de pandemia de coronavirus, care pe de o parte a făcut ca cererea de laptopuri, PC-uri și tablete să „explodeze”, iar pe de altă parte a închis pentru perioade lungi fabricile din Asia de Sud-Est, acolo unde se realiza cea mai mare parte a producției mondiale de cipuri.

Cel mai afectat sector al economiei este industria auto. În prezent, este posibil ca o comandă nouă să fie livrată într-o perioadă de 3-6 luni de la plata avansului. Există, însă, și efecte despre care nu se vorbește atât de mult, precum scumpirea tuturor aparatelor electronice. Specialiștii sunt de părere că această criză se va prelungi, context în care în Uniunea Europeană se discută despre măsuri concrete pentru obținerea independenței față de furnizorii din Asia.

Potrivit lui Thierry Breton, comisar european pentru piața internă, UE depinde de Taiwan pentru peste 50% din necesitățile sale. Prin urmare, dacă ar izbucni un conflict militar între Taiwan și China, „aproape toate uzinele din lume s-ar opri în trei săptămâni”.

În acest context, Comisia Europeană vrea să sprijine cu 42 de miliarde de euro industria semiconductorilor din țările comunitare.

Uniunea vrea independență

Proiectul de regulament al Comisiei, care va trebui adoptat și de statele membre, și de Parlamentul European, are mai multe capitole financiare. În primul rând, sunt prevăzute subvenții în valoare de 12 miliarde de euro  pentru finanțarea cercetării tehnologiilor inovative și a implementării lor la scară industrială.

În al doilea rând, pentru a sprijini construirea unor mari uzine și pentru a favoriza inovația în rândul IMM-urilor, Comisia Europeană va debloca alte 30 de miliarde de euro sub formă de ajutoare publice din partea statelor membre pentru companiile din sector, inclusiv pentru firmele din afara Europei, precum compania americană Intel.

Oficialii acesteia au anunțat intenția de a ridica noi uzine în Europa, prima țară vizată fiind Italia, pentru care este pregătit un proiect în valoare de 9 miliarde de dolari, derulat în următorul deceniu.

Atât planurile Comisiei Europene, cât și cele ale marilor companii din SUA pot rezolva criza semiconductorilor numai pe termen mediu și lung. Pe termen scurt, economia mondială, în ansamblul său, depinde de ceea ce se întâmplă în Asia.