Se vor scumpi de cinci ori, în România: dezastrul facturilor începe în aprilie și pare inevitabil
Autoritățile române sunt cât se poate de ineficiente în a întinde o mână de ajutor românilor pentru plata facturilor la energie electrică și gaze naturale, iar în lunile următoare, situația nu va deveni decât și mai complicată.
În teorie, există o serie stufoasă de măsuri de plafonare și compensare a facturilor la energie electrică și gaze naturale pentru consumatorii vulnerabili din România. În practică, efectele tuturor acelor măsuri se vor încheia pe 31 martie. Din secunda următoare, 1 aprilie, facturile extraordinar de umflate nu vor fi sub nicio formă o păcăleală, iar avertismentele în acest sens au început deja să ajungă la clienți.
Românii, îngropați de la 1 aprilie
Deși dezastrul economic provocat de facturile la energie de la 1 aprilie este inevitabil, Guvernul strânge propuneri pentru soluție. Acestea, momentan, nu există. Liderii coaliției s-au reunit într-o ședință, dar nu au ajuns la nicio concluzie.
O posibilă soluție ajunsă în discuție este reducerea cotei de TVA la electricitate și gaze de la 19%, cât este în prezent, până la 5%. De asemenea, sunt șanse mari să fie eliminate certificatele verzi din facturi, conform datelor obținute de Știrile Pro TV.
”Interesul e pentru binele consumatorilor, reducerea TVA afectează veniturile la bugetul de stat. Certificatele verzi, deja energia regenerabilă se autosusține prin prețul energiei. În situații excepționale e nevoie de măsuri excepționale”, spune Silvia Vlăsceanu, Asociația Producătorilor de Energie Electrică.
Ca referință, în cazul unui consum de 100 kwh pe o factură la electricitate, după 1 aprilie, când expiră actualele măsuri, vom discuta de o factură de 138 de lei. Cu măsurile propuse, dacă acestea ajung să se materializeze, factura ar putea scădea la 114 lei, conform e-nergia.ro.
Dincolo de partea teoretică a ecuației, însă, consumatorii primesc deja oferte la costuri exorbitante la gaze. Un client din Brașov a primit, pentru perioada de după 15 aprilie, o ofertă cu un tarif la gaze de 0,69 lei / kWh, un număr de cinci ori mai mare comparativ cu acum un an. Printr-o retrospectivă scurtă, dacă în 2019 prețul mediu pe Mwh era de 138 lei, în 2020 a ajuns la 134 de lei, iar în 2021 a crescut la 190 de lei. Așa vezi că scumpirile din acest domeniu sunt uriașe și nu fac decât să se amplifice.
”Această medie e compusă din astfel de oferte foarte, foarte mari. Din păcate, consumatorul nu prea are multe variante – o variantă care există este să se îndrepte către un alt furnizor, acum pe ANRE sunt niște oferte mici, dar mai mari decât cele de anul trecut. Înseamnă accentuarea sărăcirii populației”, spune Dumitru Chisăliță, Asociația Energia Inteligentă.