17 ian. 2022 | 09:33

Prima monedă digitală românească ajunge în spațiu: ce înseamnă asta pentru viitorul cryptomonedelor

ACTUALITATE
Prima monedă digitală românească ajunge în spațiu: ce înseamnă asta pentru viitorul cryptomonedelor

Dacă pui în aceeași propoziție cryptomonede și spațiu, la început nu faci nicio corelație. Dar cele două au ceva în comun, și anume o premieră: prima cryptomonedă românească va fi lansată în spațiu.

Cryptomoneda românească, Aether, a fost lansată la sfârşitul anului trecut în reţeaua Binance Smartchain, ce are o capitalizare de piaţă de 750.000 de dolari şi 5.648 de investitori.

Ea va fi lansată în spaţiu cel târziu la începutul lunii februarie, cu o rachetă aparţinând ARCA Space, o companie aerospaţială autohtonă, conform reprezentanţilor companiei.

Aether, criptomoneda românească, va ajunge în spațiu

„Inovaţia acestui proiect ambiţios constă în faptul că va ajunge în spaţiu şi totodată va dezvolta, în viitor, sateliţi care să fie fie folosiţi exclusiv de alte monede digitale. Aether va trimite în spaţiu sateliţi utili şi pentru alte cryptomenede. Aether va fi prima crytomoneda trimisă efectiv în spaţiu, cu o rachetă aparţinând ARCA Space, o companie aerospaţială românească ce a lansat deja două rachete stratosferice şi a câştigat două contracte guvernamentale, unul cu Guvernul României şi altul cu Agenţia Spaţială Europeană. Lansarea rachetei cu propulsie ecologică ARCA Space va avea loc la finele lunii ianuarie, începutul lunii februarie. În plus, Aether va dezvolta şi trimite în spaţiu sateliţi care să fie folosiţi de alte cryptomonede ce deţin propriile blockchainuri (tehnologia care securizează stocarea şi tranzacţiile de monede digitale) pentru a rula noduri (dispozitivele participante în reţeaua blockchain, care descarcă, stochează şi actualizează constant întregul registru de date) în spaţiu, negociind deja semnarea unor contracte în acest sens”, spune compania.

O altă premieră pentru monedele digitale româneşti este că Aether a apărut, deja, pe renumitele panourile publicitare din Times Square, New York.

„Cryptomonedele au început să câştige din ce în ce mai mult teren datorită faptului că există şanse mari de a obţine profituri substanţiale din acest tip de investiţii, mai mari decât în cazul acţiunilor. În plus, mulţi consideră că principalul avantaj cu care vin monedele digitale este acela că nu au legătură cu vreo bancă centrală, iar asta nu face decât să le crească valoarea în timp. Când vorbim despre minusurile investiţiilor în cryptomonede, unul dintre ele este fluctuaţia mare a preţurilor şi faptul că nimeni nu poate spune exact cum va evolua piaţa”, au declarat creatorii monedei.

Aether este, în prezent, listată pe Coinmaketcap şi FegEx, urmând ca în viitor să fie listată şi pe alte burse de exchange, cum ar fi gate.io.