10 ian. 2022 | 15:50

În sfârșit, România ia fața altor state europene puternice: clasamentul care ne arată câtă forță avem

ACTUALITATE
În sfârșit, România ia fața altor state europene puternice: clasamentul care ne arată câtă forță avem

De obicei, suntem obișnuiți ca despre România să se vorbească de rău și să apărem lideri de clasament doar în analizele care arată cât de rău o ducem. Din fericire, printre atâtea vești și studii negative, mai apar și elemente optimiste.

De exemplu, potrivit celor mai recente date furnizate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), se pare că stăm foarte bine la capitolul comerțului cu amănuntul.

Cifrele vorbesc de la sine

Potrivit raportului citat, volumul comerțului cu amănuntul în Uniunea Europeană a crescut în noiembrie cu 7,9%, comparativ cu luna similară din 2020.

Prin comparație, în zona euro, avansul înregistrat pe acest sector a fost de a fost de 7,8%.

În Uniunea Europeană, vânzările de combustibili auto au crescut cu 17,5% în noiembrie, cele de produse non-alimentare au urcat cu 11,7%, în timp ce vânzările de alimente, băuturi și tutun au înregistrat un avans de 0,9%.

Slovenia este liderul clasamentului statelor UE, unde s-a înregistrat ea mai mare creștere a volumului comerțului cu amănuntul în noiembrie, comparativ cu aceeași lună din 2020. Vorbim despre un avans de 41,1%. Clasamentul este completat de către Franța (22,7%), Polonia (14,5%), Lituania (14,1%), Estonia (13,3%), Belgia (12,6%), Malta (10,2%), Portugalia (10%), Bulgaria (6,7%), Suedia (6%), Spania (4,8%) și România (4,3%).

La polul opus regăsim țări precum Letonia (minus 3,6%), Germania (minus 2,8%) și Finlanda (minus 1,9%).

De asemenea, făcând o comparație a lunii noiembrie cu cea precedentă, observăm că ierarhia stă astfel: Spania (4,9%), Luxemburg (4%) și Portugalia (2,8%). Și aici avem câteva state codașe, cum ar fi Austria (minus 4,1%), Letonia (minus 3,6%) și Croația (minus 3,1%). Potrivit analizei specialiștilor din cadrul Eurostat, se pare că în aceste țări se înregistrează cel mai puternic declin.

Analizând situația din țara noastră, raportul oficial ne arată că România a raportat o creștere de 0,4% în noiembrie, comparativ cu luna precedentă, după un declin de 0,3% în octombrie.

În cele din urmă, Eurostat mai noteză că, la nivelul Uniunii Europene, vânzările de combustibili auto au scăzut cu 1,1% în noiembrie, comparativ cu luna precedentă, în timp ce vânzările de alimente, băuturi și tutun au urcat cu 0,5%, iar cele de produse non-alimentare cu 1,4%.