Pune bani deoparte: cât de mult vor crește prețurile, anul acesta
Nu ar fi o idee deloc rea să începi să economisești, pentru că previziunile economice referitoare la 2022 nu arată deloc bine. Analiștii se așteaptă la o rată a inflației explozivă, ceea ce înseamnă că vor urma scumpiri semnificative.
Pentru cei nefamiliarizați cu termenii economici, rata inflației se traduce prin scumpiri. Practic, este acea gaură neagră ce ne înghite veniturile și ne deteriorează puterea de cumpărare, dacă salariile sau pensiile noastre nu sunt majorate cu un procent care să depășească această creștere.
Deși începutul anului 2022 a debutat cu majorări de venituri pentru mai multe categorii de cetățeni, precum pensionarii, minorii sau angajații încadrați cu venitul minim pe economie, scumpirile vor fi greu de suportat pentru populație, în ansamblu.
Ce ne așteaptă, de fapt, anul acesta
Ar fi vorba despre o rată a inflației de 10%, după cum estimează analiștii din cadrul Băncii Naționale a României (BNR).
În aceste condiții, specialiștii se așteaptă ca Banca Națională să intervină pe piață și să ia măsuri, pentru a calma puțin spiritele inflaționiste.
„Ne așteptăm ca Banca Națională să mărească dobânda cheie de la 1,75% la 2,25%. De asemenea anticipăm extinderea coridorului format de ratele dobânzilor facilităților permanente în jurul ratei dobânzii de politică monetară la ±1,00 punct procentual, de la ±0,75 puncte procentuale”, arată Valentin Tătaru, economist şef al ING Bank.
De asemenea, trebuie să ținem cont și de strategiile pe care le adoptă alte state din regiune, aflate în situații similare, pentru că fenomenul inflaționist nu se manifestă doar în România, pe plan intern, ci macină economiile tuturor statelor europene, în această perioadă instabilă și dificilă pentru noi toți.
Astfel, conform opiniei lui Adrian Codârlaşu, vicepreşedinte CFA România, stabilirea dobânzii de politică monetară a Poloniei la 2,25% ar putea duce la o majorare a dobânzii de politică monetară a României cu 0,5%, faţă de prognozele iniţiale de 0,25% pe care le avea asociaţia din a cărei conducere face parte.