16 dec. 2021 | 15:30

UE vrea să aibă transport ecologic: cum dezvoltă acest segment, pentru un viitor mai sustenabil

ACTUALITATE
UE vrea să aibă transport ecologic: cum dezvoltă acest segment, pentru un viitor mai sustenabil

Ne dorim un viitor sustenabil. Așa că Uniunea Europeană face pași importanți în acest sens.

Astfel, Comisia Europeană a prezentat o serie de propuneri pentru o dezvoltare ecologică a sistemului de transport care leagă sute de orașe din UE. Este vorba despre generalizarea trenurilor de mare viteză și facilitarea transportului feroviar de marfă, dar și de îmbunătățirea căilor navigabile și încurajarea interconexiunilor între diferitele mijloace de transport.

Un viitor mai sustenabil pornește de la transport

Mai mult, UE propune revizuirea rețelei transeuropene de transport care, până în 2050, ar urma să combine căile ferate, căile navigabile, porturile, aeroporturile și autostrăzile. Acestea vor lega 424 de orașe și vor organiza nouă „coridoare” care traversează continentul.

Aceste demersuri vor trebui aprobate de statele membre și de Parlamentul European. Ele prevăd în special adaptarea până în 2040 a tuturor liniilor feroviare principale la o viteză minimală de 160 km/h pentru trenurile de pasageri și de 100 km/h pentru trenurile de marfă.

Este important de menționat că legăturile pentru trenurile de mare viteză considerate cruciale, cum ar fi Porto-Vigo sau Budapesta-București, ar trebui să fie finalizate până la acea dată.

De asemenea, marile aeroporturi ar trebui să fie sistematic legate la căile ferate. Dar și transportul de marfă va fi reglementat de către Comisia Europeană. Astfel, se dorește crearea mai multor terminale de transbordare, prelungirea duratei în care pot circula trenurile și facilitarea transportului de camioane cu trenul.

Marile orașe vor trebui, de asemenea, să își îmbunătățească transportul public și pistele de biciclete, pentru un viitor mai sustenabil.

„Este o etapă importantă pentru reducerea cu 90%, până în 2050, a emisiilor de carbon generate de transport (față de nivelul din 1990), ceea ce corespunde cu obiectivul UE”, a declarat vicepreședintele CE Frans Timmermans.

Autobuzele cu hidrogen, pe străzile din România: unde vei testa transportul in comun al viitorului

Solaris Bus & Coach va aduce în premieră în România autobuzul pentru transport în comun Urbino 12 cu hidrogen, în cadrul unui tur național, potrivit unui comunicat al producătorului.

Timp de două luni, autobuzul Solaris cu hidrogen va fi prezent în douăsprezece orașe din România după următorul traseu: Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Brașov, Sfântu Gheorghe, Iași, Galați, Constanța, București, Râmnicu Vâlcea, Craiova, Timișoara și Oradea.

„În premieră națională aducem autobuzul Solaris Urbino 12 cu hidrogen pe străzile mai multor orașe din România, pentru a prezenta administrațiilor publice locale beneficiile achiziționării unor astfel de vehicule inovatoare în industria de transport public pe termen lung, atât din punct de vedere al costurilor, dar și al protecției mediului și a calității vieții locuitorilor. Solaris Urbino 12 cu hidrogen este fără nicio îndoială soluția viitorului, disponibilă deja, iar componenta sa ecologică garantează unicitatea unei experiențe de călătorie sustenabilă, lipsită complet de emisii poluante”, a declarat Daniel Ciolan, General Manager Solaris Bus & Coach România.