02 dec. 2021 | 06:00

WhatsApp te lasă fără bani în cont: noua înșelătorie la care să fii atent, cum este posibilă

ACTUALITATE
WhatsApp te lasă fără bani în cont: noua înșelătorie la care să fii atent, cum este posibilă

WhatsApp face o treabă foarte bună când vine vorba de a facilita comunicarea între utilizatorii serviciului. Din păcate, nu reușește să te protejeze de o mulțime de tentative de fraudă.

La nivel global, există aproximativ 1,5 miliarde de utilizatori de WhatsApp. În acest context, nu ar trebui să vină ca o surpriză faptul că hackerii sunt mari admiratori ai platformei deținute de Mark Zuckerberg.

Tocmai din acest motiv, autoritatea britanică Action Fraud a emis un avertisment important. Cea mai recentă mișculație desfășurată prin populara aplicație de chat s-a reflectat într-o pagubă de 50.000 de lire sterline împărțită pe aproximativ 25 cazuri în doar câteva luni.

Fraudele prin WhatsApp, surprinzător de populare

Într-un raport publicat în urmă cu câteva zile, Action Fraud a detaliat o nouă practică deosebit de populară pe WhatsApp care pleacă de la premisa unui prieten sau membru al familiei care trece printr-un necaz. Practic, ai crede că cineva cunoscut îți cere ajutorul, prieten sau membru al familiei, și tentația este să-i faci un virament.

”Fraudatorii pretind de obicei că sunt un membru al familiei și, de obicei, vor începe conversația cu ”Bună, mamă” sau ”Salut, tată””, se atrage atenția în comunicat. ”Vor spune că îți scriu de pe un număr nou de mobil, deoarece telefonul lor s-a pierdut sau s-a distrus. Vor continua prin a-ți cere bani pentru achiziția unui nou telefon sau vor pretinde că au nevoie urgent de bani pentru a plăti o factură.”, continuă oficialii Action Fraud.

În final, îți sunt trimise niște date de cont, iar dacă plătești, nu este exclus ca cererile să continue. Rata de succes pentru aceste mecanisme de fraudare este foarte mare deoarece apelează la latura emoțională a victimelor, iar, în aparență, cererea vine de la o persoană dragă. Din acest motiv, cineva a plătit nu mai puțin de 2000 de lire sterline în contul unui necunoscut, crezând că solicitarea a venit de la fiul său aflat într-o situație dificilă.

Soluția este una cât se poate de simplă. Oricine îți scrie solicitându-ți bani, nu-i vira. Eventual, pentru a evita costuri suplimenare, sună persoana cu pricina tot prin WhatsApp pentru a cere detalii suplimentare și pentru a te asigura că este cine pretinde.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele