De ce continuăm să-l iubim pe Freddie Mercury și după 30 ani de la moartea sa
Astăzi, 24 noiembrie, se împlinesc 30 ani de la moartea lui Freddie Mercury, solistul trupei Queen și, totodată, una dintre cele mai mari voci rock&roll ale tuturor timpurilor.
„Ar fi atât de plictisitor să ajung la vârsta de 70 ani. Am trăit o viață plină și dacă mâine am să mor, n-o să-mi pese”, spunea, cu mulți ani în urmă, Freddie Mercury.
Într-adevăr, dacă ar fi trăit, ar fi avut astăzi 75 ani și, cel mai probabil, ar fi fost unul dintre cei mai plictisiți vârstnici de pe planetă.
Născut pe 5 septembrie 1946, Freddie Mercury (Farrokh Bulsara, pe numele său real) a trăit într-o viață scurtă, de numai 46 ani, cât n-ar fi putut alții trăi nici în două sau trei vieți complete.
Freddie Mercury n-a murit, nu cu adevărat
Cu toate că trupul lui Freddie a murit pe 24 noiembrie 1991, după o mult prea lungă suferință, spiritul artistului trăiește în fiecare dintre noi. Da, de fiecare dată când deschizi, spre exemplu, YouTube sau Spotify și asculți una dintre melodiile interpretate de acesta, îi aduci un omagiu și, preț de câteva minute, cât ține melodia, îl readuci la viață. Judecând după numărul imens de fani, mai vechi sau mai noi, pe care Freddie îi are, aș putea să spun, fără niciun dubiu, că nu există niciun moment al zilei în care acesta să nu fie în viață.
Și-apoi, muzica este una dintre cele mai eficiente mașini ale timpului, așadar binecuvântat fie cel care a crescut cu muzica lui Freddie Mercury.
Un om al multelor talente
Vocea de patru octave a lui Freddie este, fără îndoială, inconfundabilă. De altfel, se spune spune că, dacă ar fi vrut, ar fi putut să performeze cu foarte mare ușurință chiar și la operă, timbrul său încadrându-se între cel al unui bariton și cel al unui tenor, cu un vibrato mai alert chiar și decât cel al lui Luciano Pavarotti.
Dincolo de calitățile sale vocale, puțini sunt cei care știu că Freddie Mercury a fost, de asemenea, un grafician excepțional.
El este cel care a dat naștere celebrului logo Queen, siglă în care a folosit mai multe simboluri: o pasăre phoenix (nu se știe de ce, poate pentru „dă bine”) și semnele zodiacale ale tuturor membrilor trupei (aici e lesne de înțeles de ce).
Freddie este responsabil pentru apariția trupei The Sex Pistols
Fanii punk-ului știu deja: The Sex Pistols este (poate) cea mai importantă trupă a genului său. Însă știați că, dacă nu ar fi existat Freddie Mercury, băieții supărați de la „pistols” nu ar fi ajuns niciodată să fie cunoscuți?
Desigur, nu mă refer la povestea clasică în care un nume important al muzicii dă o mână de ajutor unor muzicieni aflați la început de drum. De fapt, în realitate, Freddie Mercury nu i-a plăcut niciodată pe cei de la The Sex Pistols, numindu-l pe Sid Vicious, „Simon Ferocious”, ceea ce obișnuia să îl enerveze la culme pe punker.
Faima celor de la The Sex Pistols se datorează particularității dinților lui Freddie Mercury. Se spune că, terifiat fiind de ipoteza în care vreun dentist ar putea vreodată să ia decizia să-i scoată setul suplimentar de dinți pe care îl avea, solistul Queen evita pe cât putea cabinetele dentare. Mercury era aproape sigur că succesul vocii sale excepționale stă întocmai în acei dinți în plus.
Însă cum problemele dentare nu te întreabă atunci când vin, acesta s-a trezit în postura de a vizita, totuși, un astfel de cabinet medical. Vizita a coincis cu seara în care Queen ar fi trebuit să se prezinte la show-ul „Tonight With Bill Grundy”, în decembrie 1976. În acea zi, trupa Queen a fost înlocuită de The Sex Pistols, ceea ce a marcat debutul celor din urmă și a pavat drumul spre succesul ulterior.
Live Aid (1986), concertul pe care nu-l va uita nimeni
Fără dar și poate, absolut toate reprezentațiile live ale lui Freddie Mercury, în „fruntea” Queen, sunt fabuloase. Cu toate astea, una dintre ele va rămâne mereu în amintirea fanilor ca „acel concert Queen care nu se va mai întâmpla niciodată”. Vorbesc, în acest caz, despre „Live Aid” (1986), concertul în care fanii prezenți pe stadionul Wembley au uitat să respire.
„Under Pressure”, melodia care a creat istorie. Vocea lui Freddie Mercury s-a împletit perfect cu cea a lui David Bowie
Ideea colaborării dintre Freddie Mercury și David Bowie a apărut într-o seară în care Mercury l-a ajutat pe Bowie să care echipamentul, în drumul său spre un concert.
Peste ani, Queen și David Bowie au înregistrat împreună iconica melodie „Under Pressure”.
„Dintre toți performerii, Freddie a dus totul la un alt nivel. Și-a depășit limitele. Și, firește, mereu am să admir un bărbat care are curajul să poarte pantaloni mulați”, a declarat, ani mai târziu, David Bowie.
I-a dat ocazia Prințesei Diana să experimenteze o noapte într-un club gay
În 1988, Freddie Mercury ar fi îmbrăcat-o pe Prințesa Diana în haine bărbătești și ar fi dus-o într-un cunoscut club gay londonez. Conform declarațiilor lui Cleo Rocos, Prințesa a reușit, chiar și pentru o noapte, să simtă cum este să fii un om obișnuit și neconstrâns de rigorile Familiei Regale. Rocos, care a fost, la rândul ei, prezentă în acea seară, a mai spus că Prințesa Diana s-a distrat pe cinste în compania lui Mercury. Ulterior, cei trei și-ar fi încheiat seara vizionând „Golden Girls”.
Pisicile, mai importante pentru Freddie Mercury decât oamenii
Nu este niciun secret: Freddie Mercury iubea pisicile mai mult decât pe unii oameni. Drept dovadă a iubirii pe care le-o purta micilor blănoase stă dedicația scrisă pe albumul său solo, „Mr. Bad Guy”: „Acest album este dedicat pisicii mele Jerry. De asemenea, lui Tom, lui Oscar, lui Tiffany și tuturor iubitorilor de pisici din întreg universul. Să-i ia naiba pe toți ceilalți!”.
A iubit și a fost iubit
În timp ce unii susțin că Freddie Mercury ar fi fost gay, alții se încăpățânează să creadă că, în realitate, artistului i-ar fi plăcut atât femeile, cât și bărbații.
Indiferent care ar fi adevărul (nu că ar conta), Freddie a fost iubit de mulți oameni, fie ei bărbați sau femei. Iar el, la rândul lui, a iubit-o pe Mary, cea care i-a fost soție și, ulterior, după divorț, cea mai bună prietenă.
„Toți iubiții/iubitele mele m-au întrebat de ce nu o pot înlocui pe Mary. Este imposibil. Singurul prieten pe care îl am este Mary și nu vreau altul. Ea a fost partenera mea”, declara, la un moment dat, Freddie Mercury.
În ultima parte a vieții sale, artistul a intrat într-o relație cu frizerul irlandez Jim Hutton. Cunoscuții celor doi își amintesc că Freddie și Jim obișnuiau să poarte verighete, cu toate că mariajul dintre persoane de același sex nu era legal, în acea perioadă, în Regatul Unit.
În momentul în care Mercury a aflat că este HIV pozitiv, l-ar fi îndemnat pe Hutton să plece și să nu devină martorul suferinței sale. „Te iubesc, Freddie! Nu plec nicăieri”, i-ar fi răspuns partenerul său.
Jim Hutton a rămas alături de acesta până în clipa morții sale, așa cum i-a promis.
Show-ul trebuie să continue
„The Show Must Go On” a fost ultima melodie înregistrată de Freddie Mercury vreodată și lansată ca single cu doar șase săptămâni înainte ca acesta să moară.
Imediat după ce Brian May a terminat să o scrie, a aflat că Mercury este mult prea bolnav pentru a putea să mai cânte. Când a venit momentul filmării videoclipului melodiei, May a luat decizia de a monta câteva imagini mai vechi, în locul unora noi. În acel moment, Freddie Mercury ar fi zis: „O s-o fac, darling!”. Și uite-așa, a reușit să filmeze o ultimă scenă a clipului, ultima și din viața sa.