Se dau bani de la stat, câte 25.000 de euro pentru acești români. Ce trebuie să facă și ce condiții sunt
Ești în șomaj și vrei să-ți deschizi o afacere? Am o veste bună pentru tine. Se dau bani de la stat, pentru business-uri. Iată ce trebuie să faci ca să beneficiezi de 25.000 de euro.
Statul român vrea să ajute tinerii șomeri să-și deschidă o afacere. În acest scop, se dau până la 25.000 de euro, iar condițiile nu sunt dificile deloc. Mai important este ce faci cu banii.
Apelul de proiecte s-a deschis miercuri, 3 noiembrie și proiectele pot fi depuse până la 31 decembrie 2021. Astfel, 1500 de tineri șomeri ar putea să obțină 25.000 euro pentru pornirea unei afaceri.
Bani de la stat pentru tinerii României
În țara noastră, se ia în calcul foarte în serios situația tinerilor din categoria NEET (Not in Employment, Education or Training). Această categorie face referire la tinerii între 16 și 29 de ani care nu mai urmează studiile unei școli, dar nici nu lucrează sau fac un training nicăieri.
Conform unui anunț din partea Ministerului Investițiilor, cei până la 25.000 de euro se dau persoanelor care se încadrează în particularitățile de mai sus din sud-vest, sud-est, centrul țării sau sudul Munteniei. Toate actele necesare le găsești chiar aici.
Aproape 60.000 de tineri „Not in Employment, Education or Training” vor beneficia de măsuri adaptate nevoilor lor. Acestea vin să-i sprijine, în primul rând, pe cei din mediul rural, dar și minoritatea romă.
Conform datelor publicate pe site-ul ministerului, până pe 31 decembrie 2021, este deschis un apel de proiecte cu fonduri destinate consilierii, formării, găsirii unui loc de muncă, dar și pentru finanțarea unor noi afaceri gândite de tinerii români.
Finanțarea se va face în două etape. În prima parte, terții responsabili de distribuția fondurilor depun proiecte la stat pentru a obține finanțare. În a doua etapă, ulterior obținerii finanțării, terții vor pune fondurile la dispoziție tinerilor vizați în mod efectiv de această inițiativă.
Vârsta este un criteriu de eligibilitate pentru tinerii români și, de asemenea, să figureze ca șomeri în evidențele agențiilor de muncă, la ANOFM.