10 nov. 2021 | 09:35

Reduceri la facturile pentru încălzire: câți bani scoți din buzunar, din decembrie

ACTUALITATE
Reduceri la facturile pentru încălzire: câți bani scoți din buzunar, din decembrie

Facturile pentru încălzire reprezintă o problemă pentru la iarnă. Creșterea prețului la gaze și a gigacaloriei dă semne de îngrijorare, dar ultimele știri arată că se vor aplica subvenții.

La fel se va întâmpla și pentru mediul rural. Așadar, firmele și persoanele fizice vor beneficia de TVA redus pentru lemnele de foc, începând din decembrie.

Facturile pentru încălzire dau bătăi de cap românilor

Astfel, se va aplica o cotă redusă de TVA, de 5%, pentru lemnul de foc pentru firme și pentru persoanele fizice, potrivit unor inițiative legislative adoptate de Camera Deputaților, în calitate de For decizional.

Măsura propusă are ca scop reducerea cheltuielilor cu încălzirea, atât pentru contribuabilii persoane juridice, cât și pentru populația din zonele rurale, informează Avocatnet.ro.

Avem în vedere, așadar, două proiecte care au trecut de votul decisiv al Camerei Deputaților, în calitate de Cameră decizională. Acestea prevăd reducerea, începând cu data de 1 decembrie 2021, a cotei de TVA pentru lemnul de foc, până la 5%, atât pentru persoanele juridice, cât și pentru persoanele fizice.

În momentul de față, lemnului de foc i se aplică o cotă de TVA de 19%. Practic, în Codul fiscal se vor mai adauga, în secțiunea dedicată aplicării cotei reduse de 5%, încă două situații în care se va aplica aceasta, și anume livrarea de lemn de foc către persoanele fizice, dar și către către „persoane juridice sau alte entități indiferent de forma juridică de organizare a acestora, inclusiv școli, spitale, dispensare medicale și unități de asistență”.

Cota de 5% se aplică momentan manualelor școlare, cărților, accesului la instituții de cultură și evenimente sportive și pentru livrarea locuințelor destinate a fi utilizate drept cămine de bătrâni, de pensionari, case de copii și centre de recuperare și reabilitare pentru minori cu handicap sau pentru locuințele care nu depășesc suma de 450.000 de lei.

Proiectul de lege privind persoanele juridice asigură o aplicare simplă a cotei reduse de TVA de 5%, pe tot lanțul, eliminând tentația de fraudă. De aceea, agenții economici, școlile, grădinițele sau primăriile sunt încadrați deopotrivă în categoria celor care vor beneficia de această cotă redusă.