26 oct. 2021 | 07:55

Cine ne îngroapă planeta în plastic: pe ce locuri sunt Coca-Cola, Pepsico, Unilever și alții

ACTUALITATE
Cine ne îngroapă planeta în plastic: pe ce locuri sunt Coca-Cola, Pepsico, Unilever și alții

În fiecare an, cei de la Greenpeace publică o analiză referitoare nivelul de poluare cu plastic pe care îl generează cele mai bogate și mediatizate companii din lume. Tocmai a apărut ediția pe 2021 a clasamentului, dar diferențele față de acum un an lipsesc aproape cu desăvârșire.

Greenpeace este una dintre cele mai importante autorități din domeniul protecției mediului, cu o activitate intensă în aproape fiecare colț al planetei. Din această poziție, a dat publicității studiul său anual despre poluatorii cu plastic. În mod regretabil, Coca-Cola, la fel ca Pepsico, Unilever și Nestle încep topul și de această dată.

Coca-Cola, Pepsico și Unilever, cele mai periculoase din prisma poluării

Acest studiu al celor de la Greenpeace se află la a patra ediție, iar de fiecare dată, Coca Cola a deschis clasamentul de pe prima poziție. Produce aproximativ 10% din recipientele de plastic pe care le vedem aruncate în diverse colțuri ale lumi. În cantități reale, asta înseamnă peste 3 milioane de tone de deșeuri, conform analizei.

Unilever, deși co-patronează summitul climatic COP26 de la Glasgow, a reușit să depășească anul acesta Nestle, ca poluator cu plastic. Astfel, a ajuns pe poziția a treia, după Coca-Cola și Pepsico. În top 10 cei mai mari poluatori cu plastic din lume se mai află suspecții obișnuiți: Procter & Gamble, Mondelez, Philip Morris, Danone, Mars şi Colgate-Palmolive.

Ca referință, pentru a ajunge la o concluzie corectă, studiul celor de la Greenpeace a implicat efortul a aproximativ 11.000 de voluntari care au curățat plajele din 45 de țări și, în acest timp, au strâns peste 330.000 de ambalaje din plastic. Cu această ocazie, organizația pentru protecția mediului a explicat și impactul poluării cu plastic asupra schimbărilor climatice, având în vedere că 99% dintre ambalaje sunt realizate folosind combustibili fosili din industria petrochimică.

Defalcând fenomenul pe regiuni ale lumii, Coca-Cola este sursa principală de poluare în Europa și Africa, în timp ce Nestle ”face legea” în SUA, din privința poluării cu plastic.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele