Alfa Romeo și-a definitivat strategia pe următorii ani: ce ne pregătesc italienii
Alfa Romeo va introduce un nou model în fiecare an până în 2026, începând cu SUV-ul Tonale anul viitor, a declarat CEO-ul mărcii, Jean-Philippe Imparato.
„Alfa Romeo va lansa un nou model în fiecare an până în 2026”, a declarat acesta unui dealer italian.
Comentariile sale au fost confirmate ulterior de un purtător de cuvânt al Stellantis. Începând din 2027, toate vehiculele noi Alfa Romeo vor fi electrice, a mai spus acesta.
Tonale, a cărui producție era inițial așteptată să înceapă până la sfârșitul anului 2021, va fi prezentată în martie anul viitor, iar vânzările în Italia vor începe în iunie, a spus șeful mărcii italiene.
Nici Lancia nu a fost uitată
Șeful Lancia, Luca Napolitano, a declarat în cadrul aceluiași eveniment că i-a prezentat CEO-ului Stellantis, Carlo Tavares, un plan pe 10 ani pentru marcă, care vinde un singur model, mașina mică Upsilon și numai în Italia.
Strategia vizează extinderea mărcii pe alte piețe europene, inclusiv Franța, Germania și țările nordice, cu accent pe orașele mari, pentru a completa oferta premium a grupului de la Alfa Romeo și DS, a spus Napolitano.
„Obiectivul nostru este să aducem Lancia pe acele piețe în care sunt vândute mașini electrice, deoarece vom produce mașini electrice abia din 2026”, a declarat el dealerilor în comentarii
Toate aceste declarații au fost confirmate ulterior de un purtător de cuvânt al Stellantis.
„Vreau să fiu în vârful pieței, nu abandonând Upsilon, ci împingând Lancia dincolo de acesta”, a spus Napolitano, adăugând că marca va lansa trei noi modele până în 2028.
Stellantis, format din fuziunea PSA Group și Fiat Chrysler în acest an, cheltuie 30 de miliarde de euro pe vehicule electrice și software pentru a concura cu un val de noi modele electrice de la concurenți precum Volkswagen.
Toate mărcile principale, inclusiv Peugeot, Citroen, Jeep, Ram, vor lansa vehicule complet electrice, în timp ce mărcile sale Alfa Romeo, Fiat, Opel, Lancia, DS vor trece la vânzarea de mașini exclusiv electrice.