17 sept. 2021 | 16:25

Porsche caută să-și dezvolte propria fabrică de baterii: de ce ne ajută

ACTUALITATE
Porsche caută să-și dezvolte propria fabrică de baterii: de ce ne ajută

Fabrica planificată va fi capabilă să producă o capacitate de 100 megawați pe an, ceea ce ar însemna suficiente celule de baterie pentru aproximativ 1.000 de mașini.

Porsche are în vedere mai multe locații în regiunea sa natală, Baden-Württemberg, pentru producerea de baterii pentru mașini electrice, potrivit unor surse nenumite din cadrul companiei. De asemenea, compania a declarat că își dorește să înceapă producția din 2024. Recent, s-a speculat că fabrica va fi probabil construită în Tübingen.

Producătorul de mașini sport a anunțat că dorește să producă celule de baterii performante la scară mică împreună cu un partener. De altfel, compania germană BASF a anunțat că a fost aleasă ca partener exclusiv pentru a dezvolta baterii litiu-ion performante pentru vehicule electrice cu Cellforce Group, o societate dezvoltată ca un parteneriat între Porsche și Customcells.

Producția cu circuit intern este viitorul

Mai mulți producători auto europeni fac investiții substanțiale în producție, în timp ce încearcă să dezvolte baterii competitive într-un circuit intern. Producția localizată de baterii le-ar elibera de potențiale întreruperi în lanțul de aprovizionare sau de alte probleme de dependență a producției străine.

Herbert Diess, CEO al Grupului Volkswagen, a declarat că este există suficient capital pentru a fi pus în aplicare planul constructorului. Practic, Grupul VW își dorește să construiască, împreună cu partenerii săi, șase fabrici de baterii în toată Europa până la sfârșitul deceniului.

Cele șase fabrici europene vor avea o capacitate de producție comună de până la 240 gigawatt-oră pe an, primii 40 gWh provenind de la Northvolt începând cu 2023.

Între timp, afacerea similară a celor de la Ford se va extinde în Europa, conform planului său global, unde urmează să necesite o capacitate 240 gWh, egală cu aproximativ 10 fabrici.

Astfel de vești trebuie să ne bucure, pentru că pentru noi, consumatorii de rând, înseamnă practic și o reducere a prețurilor practicate de producători.