Aproape jumătate din populația lumii nu este protejată social: ce înseamnă asta, de fapt
Protecția socială nu este pentru toți. Aceasta este o normalitate pentru unii, dar sunt țări care nu beneficiază de ea. Mai mult de jumătate din populația lumii trăiește fără nici o formă de protecție socială.
În contextul pandemiei, țările au fost forțate să își protejeze populația mai bine. Cu toate acestea, 4,1 miliarde de oameni nu beneficiază de aceste drepturi. Protecția socială include accesul la serviciile medicale precum și sprijinul financiar la pensie și în caz de șomaj, maladie, invaliditate, accident de muncă, maternitate.
Câți dintre noi beneficiază de protecție socială?
Potrivit Organizației Mondiale a Muncii, în 2020, doar 46,9% din populația lumii aveau cel puțin o prestație de protecție socială. Restul de 53,1% nu beneficiau de nici o garanție de venit din partea sistemului lor național de protecție socială.
Procentul mediu, la nivel mondial, diferă de la o regiune la alta. Cea mai mare acoperire este în Europa și Asia Centrală cu 83,9%. Aceasta este peste media mondială. America de Nord și de Sud are un procent de 64,3%, iar Asia Pacific 44,1%. Sub media mondială, se află țările arabe cu 40% și Africa cu 17,4%.
Cheltuielile publice care au legătură cu protecția sociale variază și ele. În medie, țările lumii alocă 12,8% din Produsul Intern Brut pentru asta. Țările cu venituri mari alocă 16,4 din PIB, în timp ce, țările cu venituri mici alocă doar 1,1%.
Odată cu pandemia, s-a putut realiza și o evidență mai bună asupra acestui aspect. Pentru a face față, în această perioadă, statele au adoptat măsuri de protecție de amploare. „Țările sunt la o răscruce. Este momentul critic pentru a utiliza răspunsul la pandemie și să construim o nouă generație de sisteme de drepturi și de protecție socială”, susține Guy Ryder.
Organizația Internațională a Muncii a făcut un apel către liderii politici să continue eforturile demarate în timpul pandemiei. Pentru a garanta o protecție socială de bază, țările cu venituri reduse ar trebui să investească 77,9 miliarde de dolari suplimentar pe an. La fel și țările cu venituri medii inferioare ar trebui să aloce suplimentar 362,9 miliarde de dolari.