24 aug. 2021 | 18:15

Programul Rabla pentru Electrocasnice – cine a avut de câștigat, de fapt

ACTUALITATE
Programul Rabla pentru Electrocasnice – cine a avut de câștigat, de fapt

Programul Rabla pentru Electrocasnice 2021 a generat o piață de vânzare care a atras 51 de retaileri. Marele câștigător al programului a fost Altex, care a încasat 3,1 milioane de euro, doar din vouchere.

Programul Rabla pentru Electrocasnice 2021 este un program guvernamental prin care se oferă vouchere în valoare de 200 sau 400 de lei, în schimbul achiziționării de produse noi. Au fost achiziționate, cu vouchere, aproximativ 110.000 de produse IT și electrocasnice. Din ele, 42% au fost comercializate de Altex.

Potrivit AFM, comerciantul care a vândut cele mai multe produse cu voucher a fost Altex, liderul pieței electronice și IT din România. Clienții Altex au folosit 46.629 de vouchere, iar compania a solicitat spre decontare 42.619 vouchere în valoare de peste 15,9 milioane de lei.

La eMAG, au fost folosite peste 42.500 de vouchere. Compania nu a solicitat încă decontarea lor, dar o estimare valorică ar putea fi de aproximativ 14,8 milioane de lei. La Flanco au fost utilizate aproximativ 8.000 de vouchere, din ele s-a solicitat decont pentru aproximativ 4.200, adică 1,7 milioane de lei.

Ce au cumpărat români cu vouchere?

Românii au cumpărat peste 5.300 de electrocasnice cu voucher de la Carrefour. De la Ideal Tech, au fost achiziționate aproximativ 3.100 de produse. Auchan a înregistrat un număr de 1.247 de produse vândute astfel.

Conform AFM, în toate cele trei etape ale programului Rabla pentru electrocasnice au fost generate 198.838 vouchere. Din ele, au fost utilizate doar 109.748 în valoare de 40.964.600 lei. Prin urmare, suma rămasă neconsumată este de aproximativ 34 milioane de lei. Banii se vor reporta pentru alte sesiuni de finanțare.

„Sumele aferente tuturor voucherelor neutilizate revin în bugetul Programului, iar cu ocazia relansării unei noi sesiuni se va relua întreaga procedură de selecție pe etape. Data lansării noii sesiuni se va aproba prin dispoziția președintelui AFM și va fi comunicată pe pagina de internet a instituției, la acest moment nefiind stabilite coordonatele de desfășurare a sesiunii următoare” au declarat oficialii AFM.