Ce se-ntâmplă cu angajații băncilor: modul lor de lucru te va afecta
Pandemia ne-a determinat să reconsiderăm modul de a lucra. Acum, companiile abordează, în general, lucrul hibrid. Iată ce se-ntâmplă cu angajații băncilor și cum te va afecta modul acestora de a munci.
“În urma unui sondaj efectuat printre proprii angajaţi, departamentul de resurse umane a decis ca din septembrie angajaţii băncii vor lucra în sistem hibrid: teleworking combinat cu munca de la birou”, a declarat Andreea Voinea, director executiv Resurse Umane BCR la evenimentul „SmartWork” – BCR Expert Hub, citată de Economica.net.
Pentru cei din centrală va fi permisă munca de acasă de la o zi la trei zile pe săptămână, în funcţie de tipul acesteia. Angajaţii din rețeaua teritorială vor munci de acasă o zi pe saptămână sau chiar una la două săptămâni.
În urma sondajului printre angajaţii băncii a rezultat că aproximativ 45% dintre angajaţii BCR şi-ar dori să continue să lucreze de acasă, cu preferinţe diferite, în funcţie de unde sunt în bancă, a declarat directorul de Resurse Umane al BCR.
90% dintre angajaţii BCR au spus că în viitor vor să vadă elemente de flexibilitate în viaţa lor. În proporţie medie de 45% şi-ar dori să continue să lucreze de acasă, cu preferinţe diferite în funcţie de unde sunt în bancă.
Cum vor lucra angajații băncilor din septembrie
Zona de IT îşi doreşte mai mult teleworking decât celelalte zone, deci undeva peste 60%.
„Am avut discuţii intense pe acest subiect şi am considerat că echitatea internă este extrem de importantă. Şi colegii noştri care vor sta în faţa clienţilor vor avea flexibilitate în activitatea lor. Pentru centrală, soluţia pe care noi ne-o propunem, cu implementare din luna septembrie, soluţia hibridă, soluţia de termen lung, va presupune minimum o zi, maximum trei zile de teleworking, în funcţie de fiecare zonă din bancă. Fiecare arie de activitate a avut posibilitatea să decidă care este soluţia hibridă care i se potriveşte. Vorbim de zona de centrală. Pentru zona de reţea, atât pentru reţelele de retail, cât şi pentru reţelele de corporate o să avem flexibilitate şi pentru ei. O zi pe săptămână sau o zi la două săptămâni, în funcţie de segmentul de business în care funcţionează”, a spus reprezentantul BCR, subliniind că pentru reţea s-a intrat în acest model hibrid deja din mijlocul lunii iunie, potrivit Economica.net.
Directorul executiv Resurse Umane la BCR a menţionat că în această perioadă se lucrează în echipele multidisciplinare la finalizarea şi pregătirea tuturor elementelor, pentru a putea reveni cu bine în septembrie, dacă nu vine valul patru al pandemiei.