Cât curent poți să furi în România: oltenii au făcut o pagubă de 10 milioane de euro, dar s-au și chinuit
În România se fură multe lucruri, de la fonduri europene până la diplome. Se pare însă că suntem campioni și când vine vorba de metode creative pentru a fura energie electrică. Altfel, nu te-ai aștepta la pierderi de 10 milioane de euro.
Conform datelor furnizate de oficialii CEZ, s-au înmulțit foarte mult furturile de energie din rețea, iar românii au devenit din ce în ce mai sofisticați în ceea ce privește soluțiile utilizate în aceste scopuri ilicite. Pe baza datelor publice, cei de la Economica.net au făcut niște calcule și au estimat amploarea acestor furturi, pentru rețeaua administrată de Distribuție Energie Oltenia, deși furturile de energie electrică reprezintă o problemă națională.
Cei de la CEZ au date clare pe marginea acestui subiect pentru că administrează, printre altele, și rețeaua de distribuție a energiei electrice din zona Oltenia, una dintre cele opt din România. ”Pandemia ne-a adus în situaţia de a gestiona metode noi de furt. Îmi pare rău că trebuie să spun, dar cazurile de fraudă au crescut foarte mult în acest an şi ne-am întrebat ce se întâmplă.”, au atras atenția oficialii CEZ.
”Motivul este că, în afară de ‘specialiştii’ locali, cu care deja începuserăm să gestionăm problemele, le învăţaserăm metodele, am început să anticipăm paşii lor şi eram oarecum în victorie în lupta asta – şi să ştiţi că mereu în lupta noastră cu frauda am fost sprijiniţi de autorităţile locale, de poliţie, jandarmerie, de toţi cei care ne puteau facilita accesul şi să ne ajute în definitivarea dosarelor – deci faţă de acei clasici ‘jucători’, pe această piaţă au început să apară noi ‘jucători’ ultra specializaţi în furturi de energie electrică şi în diverse dispozitive foarte sofisticate cu care reuşesc să oprească contoarele, bazate pe telecomandă.”, au continuat reprezentanții firmei de distribuție.
”N-o să mă credeţi la ce nivel de tehnologizare s-a ajuns în acest domeniu! Este vorba despre cei întorşi din străinătate, odată cu pandemia, iar cazurile de fraudă au crescut”, au concluzionat cei de la CEZ, prin Doina Vornicu, director operațional la CEZ România.
CEZ administrează prin Distribuție Energie Oltenia (DEO), rețeaua de distribuție a energiei electrice din județele Teleorman, Argeș, Olt, Dolj, Gorj și Mehedinți. Potrivit ultimelor date din raportul de sustenabilitate al DEO pentru 2020, publicate recent, pierderile totale din rețea în anul trecut au fost de circa 804 GWh (consum propriu tehnologic CPT), cea mai mare poarte fiind însă CPT tehnic. Din acest volum total, 89,85 GWh de energie electrică au reprezentat CPT comercial, adică furturile de energie electrică din rețea.
Cu alte cuvinte, s-au furat 89,85 milioane de kilowați-oră în 2020 din rețeaua DEO. Printr-o estimare simplă a valorii acestei energii neplătite, care, comparativ, ar fi asigurat lejer consumul anual de energie electrică a circa 60.000 de gospodării (am estimat un consum mediu de 125 kWh/lună). Deci s-a furat într-un an cam cât ar consuma un oraș de dimensiuni mici spre medii într-un an.
Pentru a transforma acele cifre în bani, s-a folosit vechiul preț reglementat pe care îl plăteau clienții casnici din zona de rețea a CEZ, aproximativ 0,66 lei/kWh, cu toate taxele incluse. Astfel, discutăm de o valoare totală a furturilor de aproape 60 de milioane de lei sau circa 12 milioane de euro, doar în anul 2020.