Descoperire uimitoare în fizică: de ce schimbă tot ce știam despre Univers
Fizicienii din Oxford au descoperit o particulă subatomică care poate face tranziția între materie și antimaterie. Acest lucru ar putea avea un impact uriaș asupra modului în care privim Universul și ceea ce știm despre el.
Folosind Large Hadron Collider de la CERN, cel mai mare accelerator de particule din lume, cercetătorii au descoperit că particulele subatomice care au atât un quarc, cât și un antiquarc pot comuta spontan între stările de particule și stările antiparticule, potrivit The New Atlas.
De ce această descoperire ar putea schimba ce știm despre Univers
Anterior, cercetătorii credeau că aceste particule subatomice doar călătoreau ca un amestec de materie și antimaterie. Acum, aceștia știu că pot comuta între cele două stări, pe baza datelor colectate prin experimente cu acceleratorul de particule. Studiul acestor descoperiri ale oamenilor de știință poate fi găsit pe arXiv.
Ceea ce a determinat ca cercetătorii să-și dea seama de faptul că aceste particule subatomice pot fi atât materie, cât și antimaterie a fost o diferență incredibil de mică în greutate între materie și antimaterie care alcătuiește particula. Oamenii de știință au reușit să măsoare acest lucru prin coliziuni de protoni, folosind acceleratorul de particule Large Hadron Collider.
„Particulele acestea sunt produse în coliziuni proton-proton și se deplasează în medie cu doar câțiva milimetri, înainte de a se transforma sau de a se descompune în alte particule”, a declarat Tim Gershon, profesor la Departamentul de Fizică al Universității din Warwick, într-un comunicat de la Universitatea din Oxford.
Acum, cercetătorii analizează procesul de tranziție al particulelor în sine, potrivit comunicatului de presă. Cu toate acestea, descoperirile lor contestă deja credințele acceptate în mod normal ale universului.
De exemplu, modelul standard de fizică al particulelor spune că Big Bang-ul a produs materie și antimaterie în cantități egale. Dar oamenii de știință știu că acest lucru nu ar fi adevărat și că există mult mai multă materie observabilă decât antimateria, potrivit CERN.
„Măsurători minuscule de acest fel ne pot spune lucruri mari despre Univers la care nu ne așteptăm”, a spus Dr. Mark Williams de la Universitatea din Edinburgh în comunicatul de presă.