12 iun. 2021 | 07:00

Viitorul, dominat de mașini electrice: pentru binele planetei, Dacia Spring e doar un pion

ACTUALITATE
Viitorul, dominat de mașini electrice: pentru binele planetei, Dacia Spring e doar un pion

Industria auto crede, aproape fără excepție, că viitorul înseamnă mașini electrice. Se investește masiv în această zonă de ani de zile, iar rezultatele încep să apară. În tot acest peisaj aglomerat, caută să se impună și Dacia Spring. E relevant modelul autohton, măcar pentru segmentul său?

Marii producători din domeniul auto au cunoscut multe revoluții tehnologice de-a lungul vremurilor. Pentru mulți ani de zile, motoarele pe benzină și motorină au reprezentat tot ce aveau nevoie constructorii și nici nu-și puteau imagina vreodată că e nevoie de mai mult de atât.

Un motor puternic și eficient, de cursă lungă, piese durabile, un design adaptat vremurilor și cam asta era rețeta unui model de succes.

Doar că timpurile au evoluat, iar domeniul auto n-a putut evita tehnologia. O mașină de top este azi este electrică, dotată cu software de ultimă generație și la fel de puternică precum un model care are sub capotă un motor turbo. Această revoluție e aici, se întâmplă mai repede decât ai crede și nimeni nu o poate ignora.

Cea mai mare revoluție din industrie?

Mulți dau din cap că așa este, fără să stea prea mult pe gânduri. Vorbim de nume mari, de producători care au scris istorie cu motoarele pe care le-au lansat și care acum se pregătesc să-și electrifice gama.

Jaguar vrea să vândă doar modele electrice din 2025 încolo, Volvo are același plan din 2030, iar General Motors vrea să renunțe complet la motoarele pe benzină și motorină până în 2035. Ford, de asemenea, vrea ca toate modelele de pe piața europeană să fie electrice, iar Volkswagen, al doilea cel mai mare producător al lumii, promite ca 70% din modelele sale să fie electrice în următoarea decadă.

Mai mult, germanii pot depăși chiar Tesla, lider pe acest segment, după cum îți explicam AICI.

E adevărat că țintele impuse de Guverne pentru reducerea poluării sunt extrem de dure și că electrificarea industriei e forțată și de aceste reguli. Dar revoluția tehnologică e aici și, de obicei, revoluțiile de acest fel se întâmplă foarte repede. Uită-te numai cum a evoluat internetul într-un timp foarte scurt.

E valabil de aici încolo pentru orice domeniu.

Saltul va fi spectaculos, nu va fi o creștere care să-ți dea timp de gândire, de analiză, de reflecție. Industria auto se transformă într-un ritm aproape disruptiv, o curbă de tipul S, după cum îi spun analiștii.

Autonomie și putere

Revoluțiile urmează cam același tipar: un start timid, o creștere exponențială și apoi o încetinire până la o piață matură, în care nu mai e loc de întoarcere. E fix cum s-a întâmplat în cazul telefoanelor. Nu te-ai mai întoarce acum să-ți iei un telefon cu butoane, care să nu fie smart.

Același parcurs ar putea fi întâlnit și-n cazul mașinilor electrice.

Prima mașină electrică a fost, de fapt, inventată cu mult timp înainte ca Tesla să acapareze această nișă. A fost inventată de scoțianul Robert Anderson în 1830. General Motors, de asemenea, a venit cu un model electric în 1998, dar a fost un eșec total.

Abia în ultimii ani te-ai putut bucura de această tehnologie, care a împins modelele și-n producția de serie la prețuri competitive. Cu un arc mare peste timp, am ajuns în momentul 2020, când chinezii de la CATL au prezentat o baterie care poate revoluționa industria. Aceasta asigură un rulaj de peste 1,6 milioane de kilometri pentru o mașină.

Puține motoare clasice fac asta, fără a fi schimate.

Cotă de piață tot mai mare

Mașinile electrice continuă să câștige o cotă de piață tot mai mare.

Saltul în doar 10 ani, între 2010 și 2020, este uriaș, după cum vezi în graficul de mai sus.

Sigur că reprezintă doar 5% din cota totală a mașinilor vândute la nivel mondial, dar direcția e clară: se intră deja în partea abruptă a curbei de tip S, de care-ți vorbeam mai sus, iar până în 2025, 20% din toate mașinile noi vândute la nivel global vor fi electrice, conform celei mai recente prognoze a băncii de investiții UBS.

Aceasta va ajunge la 40% până în 2030 și, până în 2040, practic fiecare mașină nouă vândută la nivel global va fi electrică, spune UBS.

Motivul e simplu și este datorat unei alte curbe – ceea ce producătorii numesc „curba de învățare”. Cu alte cuvinte, cu cât ceva se face mai mult, cu atât cei care fac asta reușesc să o facă mai bine și mai ieftin. E chiar motivul pentru care computerele, aparatele de bucătărie și, da, chiar și mașinile pe benzină și diesel, au devenit atât de accesibile.S

Se va întâmpla la fel și cu mașinile electrice, care au început deja să fie accesibile pentru tot mai mulți oameni.

Adio motoarelor pe benzină și motorină?

E doar o chestiune de ani până când va fi mult mai rentabil să-ți cumperi o mașină electrică. Vehiculele cu motoare clasice sunt scoase, încet-încet, din competiție, iar primele motoare la care producătorii renunță sunt cele diesel.

Elon Musk e optimist, spre exemplu. Nici n-ar avea cum să fie altfel, din moment ce Tesla dă tonul în tehnologia care stă la baza vehiculelor alimentate cu baterii electrice.

Luna trecută le spunea investitorilor că Model 3 a devenit cel mai bine vândut sedan premium din lume și prezicea că modelul Y, mai nou și mai ieftin, va deveni cel mai bine vândut automobil de orice fel.

„Am văzut o schimbare reală în percepția clienților cu privire la vehiculele electrice, iar cererea noastră este cea mai bună pe care am văzut-o vreodată”, spunea șeful Tesla.

Marea provocare în acest moment e ca toată lumea să-și poată încărca mașinile cu ușurință și ieftin, indiferent de zona în care stau sau călătoresc. E nevoie, așadar, de o infrastructură și mai bună de atât. Acest lucru înseamnă și mai multă muncă și investiții mai mari, dar se va întâmpla, la fel rețeaua vastă de benzinării a apărut rapid pentru a alimenta mașinile acum un secol.

Cât de relevantă va fi Dacia în acest tablou

Da, discuția e importantă pentru că vorbim de singurul producător autohton din industria auto. Iar primul model promis în revoluția de la Dacia este Spring. E un SUV de foarte mici dimensiuni, gândit pentru orașele aglomerate. Primele livrări către românii care au comandat mașina produsă în China vor începe în luna septembrie.

Piața din România arată interes pentru așa ceva și 2021 ar putea fi anul în care cota de piață va ajunge la o valoare semnificativă. Au apărut între timp și mai multe rețele de infrastructură și de încărcare a bateriilor, dar contează mult și diversificarea modelelor din această zonă.

În ianuarie 2021, cota de piață pentru mașinile electrice și hibride a urcat la 14,3% din piață. Astfel, arată datele APIA, din totalul de 5.913 unități comercializate, 847 au fost autoturisme ecologice, acest volum fiind cu 26% mai mare decât cel din prima lună a anului trecut.

Parte din joc

Grație acestei creșteri cota de piață a mașinilor electrificate a urcat de la 5,4% în 2020 până la 14,3% în acest an. Pe categorii, cea mai mare creștere a fost înregistrată în zona mașinilor hibride cu încărcare la priză (plug-in hybrid). Cele 89 de astfel de vehicule înmatriculate în ianuarie corespund unei majorări cu 66,1% a acestui segment.

Dacia a arătat că poate ține steagul sus pe orice piață – dacă nu se abate de la strategie: mașini care-ți oferă strictul necesar din punct de vedere al tehnologiei, la prețuri mai mult decente. La prima vedere, Spring e un model gândit fix în această strategie.

Să fie Dacia, oare, doar un pion pe tabla electrică a industriei auto? Atât timp cât e pe tablă, nici măcar nu mai contează. Începutul poate fi timid, ca la Robert Anderson în 1830, dar pe parcurs se pot întâmpla multe.

Dacia poate fi relevantă pentru segmentul său chiar și-n zona electrică. Trebuie doar să fie parte din joc și să nu se descurajeze.