Anunțul dimineții pentru toți românii care au cont bancar: se întâmplă chiar acum la aceste 4 bănci
Odată cu digitalizarea sistemului bancar te-ai fi așteptat să dureze mai puțin să faci un transfer bancar. Și e adevărat, durează mai puțin, dar nu la toate băncile.
De mai bine de un an, băncile din România pot asigura un transfer instant al banilor indiferent de banca din care banii pleacă și banca în care banii ajung. Deocadamtă, plăţile interbancare instant sunt aplicate doar de patru bănci: Banca Transilvania, CEC Bank, Libra Internet Bank şi BCR. Dar acestea patru au făcut acest pas în 2019. Altă bancă nu s-a preocupat de așa ceva de-a lungul lui 2020.
În România sunt 34 de bănci în sistemul bancar. Asta înseamnă că românii au foarte puţine variante să facă plăţile instant, care sunt aplicate foarte mult în ţările europene, după cum susține Transfond, operator electronic de plăţi. „Toate băncile din România sunt interesate să adere la acest serviciu, însă pandemia a determinat ajustări de planuri în cazul tuturor agenţilor economici, astfel că şi băncile vor revizui, cu siguranţă, propriile perspective”, a transmis Transfond.
Totodată, a adevărat că cele patru bănci care au optat pentru serviciul de plăţi interbancare instant însumează circa 40% din totalul sistemului bancar. Totuși, Sabin Carantină, CEO al Transfond, susţinea în aprilie că 2020 se va termina cu un procent de aderare la serviciul de plăţi instant de circa 78%, după cum notează ZF. Asta ar fi însemnat că încă 11 bănci ar fi aderat la acest serviciu.
Fără serviciul de plăţi instant, durata normală a unui transfer între două bănci diferite, de cele mai multe ori, este de 24 de ore, ceea ce înseamnă o înregistrare târzie a plăţilor.
Transfer de bani doar cu numărul de telefon
ING Bank și Banca Transilvania, de exemplu, îți permit să transferi bani dintr-un cont în altul doar prin numărul de telefon. În septembrie 2020, Transfond a venit cu o idee similară. A anunțat că oferă posibilitatea inițierii simplificate de plăți între două conturi deschise la bănci diferite, utilizând doar numărul de telefon mobil al beneficiarului plății, prin intermediul serviciului AliasPay.
Această facilitate e însă oferită clienților prin intermediul băncilor/furnizorilor de servicii de plată care vor participa la serviciul AliasPay.
AliasPay este un serviciu de tip SPL (Standardised Proxy Lookup) care permite inițierea de plăți pe baza unui alias (numărul de telefon mobil) pe care cel care face plata îl cunoaște la momentul inițierii acesteia. AliasPay realizează corelarea, pentru furnizorii de servicii de plată, între alias și numărul de cont IBAN al beneficiarului plății. În implementarea serviciului, TRANSFOND a utilizat schema SPL a Asociației Române a Băncilor.