11 ian. 2021 | 07:43

Ultimul refugiu online al lui Donald Trump, distrus de Amazon, Apple și Google

ACTUALITATE
Ultimul refugiu online al lui Donald Trump, distrus de Amazon, Apple și Google

Dacă nu ești un suporter înfocat al lui Donald Trump și al extremei stânga, este improbabil să fie auzit de Parler, o rețea socială care se mândrește cu lipsa cenzurii de orice fel a conținutului postat de utilizatori.

Autoritățile americane au ajuns la concluzia că rețeaua socială Parler a jucat un rol fundamental în organizarea și desfășurarea protestului foarte agresiv de la Washington de săptămâna trecută. Evenimentul care a dus la asediul Capitoliului și la decesul a patru persoane a fost încurajat de Donald Trump cu câteva ore mai devreme, dar particularitățile evenimentului au fost lămurite online.

În prima fază, mai multe companii au solicitat administratorilor Parler să implementeze un mecanism pentru cenzurarea mesajelor agresive, rasiste și a încurajărilor de manifestări violente precum cele de la Washington. Au refuzat. Având în vedere faptul că democrația americană a devenit foarte vulnerabilă în decurs de câteva zile, măsurile agresive au foarte luate și de giganții din tech.

Vineri, Google a șters aplicația Parler din PlayStore, dar cei care o au instalată o pot folosi în continuare. În weekend, Apple a făcut la fel sub pretextul faptului că aplicația încurajează activități ilegale. ”Am suportat întotdeauna puncte de vedere diverse, dar nu există loc pe platforma noastră pentru amenințări violente și activități ilegale. Parler nu a luat măsurile adecvate pentru a adresa proliferarea acestor amenințări la adresa siguranței cetățenilor.”, a declarat un purtător de cuvânt al Apple pentru Engadget. Din nou, cei care aveau aplicația instalată în prealabil pe iPhone o puteau folosi în continuare.

Apogeul atacului la adresa Parler a venit de la Amazon, compania care deține serverele ce găzduiesc rețeaua socială. Dacă dezvoltatorii aplicației nu găsesc altă gazdă pentru ea, la momentul în care citiți aceste rânduri, Parler are mari șanse să nu mai existe, pur și simplu. Conform promisiunii Amazon, serverele din spatele rețelei sociale pro-Trump vor fi ajuns offline duminică.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele