Cum suni și ești sunat pe Windows 10, printr-un telefon cu Android
La fel ca legătura foarte puternică dintre un iPhone și un Mac, ultima versiune de Windows 10 îți permite să efectuezi și să primești apeluri prin intermediul unui smartphone cu Android.
În ultimii ani, Microsoft a încercat să transforme Windows 10 într-o extensie a funcționalității pe care o ai disponibilă pe un telefon. La început, a fost vorba doar de mesaje și acces la câteva date stocate pe mobil. Acum, cam tot ce faci pe telefon este disponibil de pe un PC care rulează ultima versiune de Windows 10.
Singurul detaliu pe care trebuie să-l ai în vedere este ca telefonul tău să ruleze cel puțin Android 7, deși este aproape imposibil să ai o variantă mai veche. De asemenea, între PC și smartphone trebuie realizată o conexiune Bluetooth. Dacă nu te bucuri de conectivitate Bluetooth la computerul tău, ai ghinion.
Dacă ai bifat particularitățile de mai sus, rămâne să îți instalezi pe telefon o aplicație intitulată Your Phone Companion – Link to Windows din Google Play Store. Eventual, poți rula aplicația Your Phone din Windows 10, îți introduci numărul de telefon, iar linkul de instalare va fi trimis prin SMS către gadgetul tău cu Android.
La prima rulare a aplicației, trebuie să te autentifici cu ID-ul tău Microsoft pe care îl folosești pe Windows 10 și parola din spate. La pasul următor, dă-ți acordul în legătură cu accesare datelor private de pe mobil de către noua aplicație. Lista include contacte, apeluri recente, SMS-uri și fișiere stocate pe mobil. Permite aplicației Your Phone Companion să ruleze pe fundal. S-ar putea ca în Windows 10 să ți se ceară acordul ca Your Phone să poată efectua apeluri.
Din aplicația Your Phone pe Windows 10, în stânga, poți accesa fotografiile de pe mobil, mesajele și notificările. Dacă nu le vezi încă și ai urmărit pașii de mai sus, încearcă să apeși pe Refresh în partea de sus a ecranului. Tot din acel moment, ar trebui să poți primi apeluri pe Windows de pe telefon. Fă un click în stânga pe Calls și alege un număr din agendă sau apucă-te să-l tastezi în dreapta dacă vrei să inițiezi un noul apel telefonic.