30 nov. 2020 | 07:30

YouTube devine o aplicație futuristă, peste noapte: funcția nouă care ajută o mână de oameni

ACTUALITATE
YouTube devine o aplicație futuristă, peste noapte: funcția nouă care ajută o mână de oameni

Majoritatea televizoarelor moderne vin cu aplicație YouTube. Acea aplicație tocmai s-a bucurat de o actualizare foarte importantă.

În frunte cu televizoarele care rulează Android TV și au o rezoluție nativă 8K, cea mai recentă versiune de YouTube ”știe” să-ți afișeze clipuri precum cel de mai jos la rezoluția lor nativă. Această funcție vine la aproximativ 5 ani după ce serviciul de streaming online a început să suporte găzduirea și redarea acestui clipuri pe PC-uri sau Mac-uri.

Până acum, indiferent dacă discutam de clipuri 6K sau 8K, deși te numărai printre puțini norocoși cu un TV compatibil, videoclipurile cu pricina erau redate la rezoluție 4K Ultra HD. Acum, pe o mână de televizoare, aceleași clipuri pot fi vizionate la rezoluție la care au fost imortalizate și ”urcate” pe YouTube. Ca referință, în România, un astfel de TV este foarte aproape de 20.000 lei.

Dintr-un punct de vedere, update-ul a venit cam târziu, dacă te gândești că există clipuri 8K de 5 ani pe YouTube. Pe de altă parte, la câte TV-uri există compatibile cu acest conținut, nu este supărarea foarte mare.

În comunicatul de presă care însoțește lansarea noii actualizări se menționează ”Limited 8K support to Android 10 and up” (Suport limitat pentru 8K pentru Android 10 sau mai nou). Nu este foarte clar ce înseamnă ”limitat” în acest context, dar cu siguranță vei putea vedea măcar câteva clipuri 8K pe noul tău TV, având în vedere că niciun alt serviciu de streaming nu oferă așa ceva, momentan.

În plus, pentru că YouTube suportă clipuri de rezoluție mai mare, asta înseamnă că și cei care le vor vedea la 4K sau Full HD s-ar putea să le vadă la o calitate sporită, datorită compatibilității cu bitrate semnificativ mai mare.

Un alt detaliu interesant este introducerea compatibilității cu Cast Connect, un upgrade semnificativ față de vechiul Google Cast. Acest mecanism te ajută nu doar să trimiți clipuri spre TV pentru redare, dar să și interacționezi cu ele folosind telecomanda de la TV, o opțiune care nu funcționa foarte bine sau chiar deloc, în trecut.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele