04 aug. 2020 | 07:30

Noul telefon Google, cel mai bun din lume, la banii ăștia: de ce este special Google Pixel 4a

ACTUALITATE
Noul telefon Google, cel mai bun din lume, la banii ăștia: de ce este special Google Pixel 4a

După câteva luni de speculații pe marginea acestui subiect, Google Pixel 4a a fost dezvăluit oficial de Google. Dincolo de faptul că zvonurile sunt adevărate, s-ar putea să fie cel mai bun din lume, la banii ăștia.

În cazul în care raportul preț/performanță este cel mai important criteriu pentru tine, în achiziția unui smartphone, Pixel 4a are multe motive să-ți placă. Terminalul se luptă pe aceeași zonă de preț cu noul iPhone SE, dar reușește să fie un pic mai ieftin și semnificativ mai bun.

Google Pixel 4a este singurul telefon Google lansat în 2020. De această dată, nu vom mai avea parte și de un smartphone XL din partea gigantului din Mountain View. În schimb, trebuie să te mulțumești cu un gadget a cărui diagonală este de 5,81 inci, similar cu un iPhone 11 Pro. Diferența dintre el și cel mai recent iPhone de top este însă că terminalul Google are o suprafață utilă de ecran mai mare.

Noul smartphone Pixel 4A este construit în jurul unui Snapdragon 730G, cu o memorie internă de 128GB și o cantitate de memorie RAM de 6GB. Dacă vrei mai mult spațiu de stocare, nu există un slot de card microSD, iar o variantă mai scumpă cu un pic mai multă memorie RAM este, de asemenea, indisponibilă.

Acest pachet se ascunde în spatele unui panou OLED de 5,81 inci cu o rezoluție de 1080 x 2340px, cu un raport de aspect de 19,5:9. Partea frontală este perturbată de o cameră discretă de om megapixeli din stânga sus. Pe spate, ai o cameră principală de 12,2 megapixeli cu un senzor de 1/2.55 și F/1.7. Ca referință, suportă toate particularitățile software pe care le găsești la Pixel 4. Are Night Shift, Portrait Mode și Top Shot. Nu lipsește stabilizarea optică de imagine. Din păcate, camera frontală nu vine cu aceleași opțiuni.

Acumulatorul de 3140mAh nu este cel mai generos din lume, dar măcar se va încărca destul de repede, cu 18W. De asemenea, este important de reținut că vine, în continuare, la pachet cu o mufă de căști de 3,5 mm. Terminalul va ajunge pe piață începând cu 20 august la un preț de 340 de euro în Europa și 349 de dolari în SUA. Îl poți achiziționa doar cu un finisaj negru.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele