Rușii au dat drumul la ”arme spațiale”: ce înseamnă de fapt, conform SUA și Regatul Unit
În timp ce o mare parte din planetă se străduiește să combată pandemia de coronavirus, Vladimir Putin s-a aruncat lansarea de arme spațiale. Gestul a fost confirmat de autoritățile britanice și americane.
Tensiunile între forțele occidentale și Rusia se adâncesc în fiecare săptămână. Cel mai nou episod al conflictului mediatic atrage atenția asupra unei posibile lansări de către forțele armate ruse a ”unei arme” în spațiu. Cuvântul armă a fost folosit de autoritățile britanice, pentru a fi confirmat de către Statele Unite ale Americii.
Alegerea termenului pare una destul de ciudată la prima vedere, doar poate vrea să elimine o posibilă confuzie. În contextul activităților spațiale, dacă s-ar fi făcut referire la lansarea unei rachete, nu ar fi avut neapărat o conotație negativă sau agresivă.
Marea Britanie și SUA au acuzat Rusia că au lansat un proiectil cu caracteristicile unei arme în spațiu. Într-o declarație, șeful direcției spațiale a Marii Britanii a declarat: „Suntem preocupați de modul în care Rusia a testat unul dintre sateliții săi prin lansarea unui proiectil cu caracteristicile unei arme”, potrivit BBC.
În același comunicat se atrage atenția asupra faptului că astfel de gesturi ”amenință utilizarea pașnică a spațiului”. În trecut, același satelit rusesc a declanșat îngrijorări în rândul autorităților de la Washington.
„Acțiuni de acest fel amenință utilizarea pașnică a spațiului și riscă să producă resturi spațiale care ar putea reprezenta o amenințare pentru sateliți și sistemele spațiale de care depinde lumea. Solicităm Rusiei să evite orice asemenea testare. De asemenea, rugăm Rusia să continue să lucreze constructiv cu Marea Britanie și alți parteneri pentru a încuraja un comportament responsabil în spațiu.”, a atras atenția vice-mareșalul aerian Harvey Smyth, șeful direcției spațiale a Regatului Unit.
Ca un punct important de reținut este faptul că, până la această oră, Marea Britanie a evitat acuzele la adresa Rusiei și crearea de tensiuni între state. Declarațiile de mai sus vin la doar câteva zile după ce o anchetă a declarat că guvernul britanic a „subestimat grav” amenințarea reprezentată de Rusia.