11 iun. 2020 | 07:28

Bulgaria dă o lecție importantă Guvernului Orban: cum ar trebui să funcționeze ajutorul financiar de la stat

ACTUALITATE
Bulgaria dă o lecție importantă Guvernului Orban: cum ar trebui să funcționeze ajutorul financiar de la stat

La nivel global, industria HoReCa a fost prima afectată de pandemia din ultimele luni. Din păcate, în România, nu se întâmplă aproape nimic pentru a ajuta această ramură economică. Bulgarii, în schimb, ne dau o lecție importantă.

Pentru autorități, toată această perioadă a fost ca un experiment de studiu. Oficialii de la București au anunțat niște măsuri pe care le-au văzut în altă partea sau care au fost propuse de OMS și s-au rugat să funcționeze și în țara noastră. Din păcate, unele domenii de activitate au fost lovite mai mult decât altele, în frunte cu restaurantele. Pentru a întinde o mână de ajutor industriei HoReCa, parlamentul Bulgariei a făcut un gest foarte inspirat pe parcursul zilei de ieri. Rămâne doar să sperăm că-l vom vedea implementat și în țara noastră.

Miercuri, guvernul de la Sofia a aprobat planul de a reduce taxa pe valoare adăugată pentru produsele alimentare furnizate de restaurante și serviciile de catering, de la 20 la 9 procente. Schimbarea va fi implementată începând de luna viitoare și reprezintă un gest minim pentru a ajuta acest domeniu de activitate. Reducerea nu va fi permanentă, ci doar până în 2021, timp relativ suficient pentru ca lucrurile să revină pe un făgaș normal.

Este important de reținut că reducerea nu se va aplica pe comercializarea de băuturi alcoolice, acolo va rămâne la 20%. Totul este legat doar de preparatele culinare, servite de restaurante sau livrate în confortul căminului.

În mod previzibil, a existat și un pic de opoziție la introducerea acestui plan, dar, în final, a fost votat, iar asta este cel mai important. Planul a fost susținut de premierul Boyko Borissov luna trecută, în ciuda opoziției ministrului finanțelor. De asemenea, a fost criticat de către economiștii care spun că multe alte industrii vor solicita reduceri de impozite.

Ca referință, economia Bulgariei este estimată să scadă cu 3% în 2020, conform prognozelor oficiale, în timp ce Comisia Europeană se așteaptă la o contracție de 7,2%. Până la finele lunii iunie, Bulgaria se află în continuare în stare de alertă, din cauza creșterii numărului de cazuri raportate, mai ales în sudul țării.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele