10 iun. 2020 | 11:12

Ce e GAIA-X, noul serviciu prin care Europa n-ar mai depinde de Google, Microsoft sau Amazon

ACTUALITATE
Ce e GAIA-X, noul serviciu prin care Europa n-ar mai depinde de Google, Microsoft sau Amazon
GAIA-X

Una dintre prioritățile Uniunii Europene este să ajungă să fie independentă de tehnologiile oferite de țări mult mai dezvoltate în domeniu, precum Statele Unite sau China. Noul serviciu de cloud, GAIA-X ar fi primul pas în acest sens.

Proiectul reprezintă inițiativa UE de a crea o infrastructură europeană de date cloud pentru a reduce dependența de furnizori străini. Ministrul german al afacerilor economice și energie, Peter Altmaier, și ministrul francez al economiei și finanțelor, Bruno Le Maire, au prezentat ideea. Inițial, proiectul va cuprinde 11 firme germane și 11 firme franceze pentru a crea ceea ce aceștia au numit „punctul de plecare al unui ecosistem de date european”.

Inițiativa GAIA-X va stabili standarde europene pentru stocarea datelor în cloud și va funcționa, de asemenea, ca o platformă pentru ca întreprinderile să poată căuta furnizori de stocare de date, pe lângă oferirea unui mediu sigur pentru schimbul de schimburi de date în Europa. Mai concret, va permite schimbul de date interoperabile între o serie de sectoare, respectând, în același timp, standardele UE de protecție a datelor.

Uniunea Europeană și-ar reduce dependența de tehnologiile Statelor Unite prin GAIA-X

Statele Unite și Uniunea Europeană au legi diferite, iar domeniul tech nu face excepție. Astfel, noul proiect european își propune și să abordeze potențialele conflicte dintre legile privind confidențialitatea din UE și legea Cloud Act americană.

Proiectul prevede și înființarea unui non-profit belgian, numit GAIX-X, care se va asigura că toate companiile membre se supun regulilor stabilite. Asta pentru că orice companiie publică din cloud din SUA, precum Amazon Web Services, Microsoft sau Google, pot solicita să se alăture GAIA-X, însă e necesar ca acestea să respecte principiile principiile setate de europeni.

„Nu suntem China. Nu suntem Statele Unite. Suntem țări europene cu valori proprii”, a spus Le Maire, ministrul francez al economiei și finanțelor.

Fondatorii proiectului cuprind firme importante din Europa precum Atos, Bosch, BMW, Deutsche Telekom, EDF, German Edge Cloud, Institut Mines Telecom, International Data Spaces Association, Orange sau Siemens.

Europa vrea „suveranitate digitală” față de SUA

Faptul că Uniunea Europeană vrea să nu mai depindă de tehnologiile americane nu e o noutate. Mai mulți lideri din Uniunea Europeană și-au exprimat de-a lungul timpului îngrijorarea cu privire la o prea mare dependență a cetățenilor europeni de companii străine. Vorbim, în primul rând, de preocupări legate de protecția datelor personale ale europenilor.

Angela Merkel, cancelarul Germaniei, menționa în noimebrie 2019 că Europa ar trebui să încerce o „suveranitate digitală” prin dezvoltarea propriilor platforme de date. GAIA-X ar fi primul pas în acest sens. Astfel, ar reduce dependența de companii mari precum Google și Microsoft, pentru serviciile lor de cloud.

O suveranitate digitală se bazează pe ideea că utilizatorii, cetățeni sau companii, au control asupra datelor lor. De altfel, 94% dintre datele celor din vest sunt stocate în Statele Unite, spune Andrea Renda, din cadrul Centrului pentru Studii de Politică Europeană.

Emmanuel Macron, președintele Franței, susține același principiu. „În zece ani, nimeni nu va putea garanta soliditatea tehnologică a sistemelor tale informatice, nimeni nu va putea garanta cine prelucrează datele și cum, ale cetățenilor sau companiilor”, a declarat acesta.