Cel mai bun telefon pentru amatorii de rețele 5G este și cel mai spectaculos: cât de rapid e noul gadget de top
Piața de telefoane compatibile cu comunicații 5G este dominată în principal de Samsung și Huawei, dar noul Honor X10 5G vine la pachet cu multe atuuri importante.
Cel mai nou smartphone din seria Honor X este și primul compatibil cu rețelele 5G care tind să devină omniprezente în piață. Intitulat Honor X10 5G, terminalul este construit în jurul unui SoC Kirin 820, același procesor pe care îl găsești în Honor 30S. Este compatibil cu două standarde de comunicații 5G (SA/NSA) și nu mai puțin de 9 lățimi de bandă 5G, pentru a asigura cele mai mari viteze de download în fiecare colț al mapamondului unde există rețele 5G.
Smartphone-ul Honor X10 5G vine preinstalat cu Android 10 și interfața MagicUI 3.1.1. În funcție de buget, poți opta pentru trei variante de memorie RAM și spațiu de stocare: 6GB/64Gb, 6GB/128GB și 8GB/128GB. Opțional, memoria internă poate fi extinsă prin intermediul unor carduri microSD de până la 256 GB, pentru că are un slot ascuns în carcasă.
Noul gadget se ascunde în spatele unui panou Full HD+ cu o diagonală de 6,63 inci de tip IPS LCD cu o rată de reîmprospătare de 90Hz și o sensibilitate la atingeri de 180Hz. Partea de captură este formată dintr-un total de 4 camere, dintre care cea pentru selfie-uri are 16 megapixeli și utilizează un sistem periscopic. Pe spate, are trei camere, dintre care cea principală utilizează un senzor de 40MP. Mai are o cameră ultrawide de 8 megapixeli și una macro de 2 megapixeli. În teorie, pentru că senzorul de 40 megapixeli utilizează un sistem RYYB, ar trebui să fie mai sensibil la sursele de lumină și să genereze rezultate mai spectaculoase în condiții de lumină scăzută. Filmează în slow motion cu până la 960 de cadre pe secundă.
Pentru autentificare biometrică, are pe lateral un senzor de amprentă. Partea de autonomie este asigurată de un acumulator de 4300 mAh care se încarcă cu 22,5W. Terminalul poate fi cumpărat în culorile Sapphire Blue, Midnight Black, Titanium Silver și Fiery Orange. Prețul de achiziție începe de la 245 de euro și ajunge până la 310 euro, în funcție de hardware.