15 mai 2020 | 17:34

Dacia îi lasă pe români muți de uimire: vestea surpriză despre Logan 3 te face să vrei imediat una

AUTO
Dacia îi lasă pe români muți de uimire: vestea surpriză despre Logan 3 te face să vrei imediat una

Pentru următorii ani Dacia are în plan să lanseze mai multe modele. Printre acestea se numără și Logan 3, noul model care ar trebui să rezolve mare parte din nemulțumirile clienților.

Imagini cu Logan 3 au ajuns deja în spațiul public. A apărut camuflată pe străzi, atât în România, cât și în alte țări. Chiar dacă păstrează unele elemente clasice de design folosite de Dacia sau Renault, mașina ar trebui să arate ceva mai modern și cea mai mare schimbare va fi la interior, pe partea tehnică.

Deocamdată, știm că vara acestui an ar trebui să aducă pe piață Dacia Lodgy 2 și Dacia Dokker 2. Aici vorbim însă de modele care nu sunt chiar de mass market. Spre toamnă, ne putem aștepta la Dacia Sandero 3 și Sandero 3 Stepway. Iar în primăvara lui 2021 ar trebui să fie lansat Logan 3 MCV.

Tot în primăvara anului viitor ar fi rândul Spring, mașina electrică. În fine, în 2022 ar trebui să avem o Dacia Duster cu facelift. Dar acest calendar nu a fost anunțat oficial de Dacia, ci a fost dezvăluit de surse din interiorul companiei.

Sandero 3 și Logan 3, mașinile care aduc cele mai mari schimbări pentru Dacia

Dacia Logan 3 lansare 2021

Logan 3 într-o reprezentare artistică realizată pe baza zvonurilor

Cele două modele vor folosi platforma CMF-B a Renault – Nissan. E deja utilizată de francezi pe Clio și Captur. Astfel, noua Dacia Logan ar avea câteva elemente de design noi, dar ar fi și mai eficientă. Iar pentru 2023 e vehiculată lansarea unei versiuni hibride.

Dacia Logan 3 ar avea un motor diesel Blue dCI de 1,5 litri și un motor pe benzină TCe de 1 litru. În ceea ce privește versiunea hibridă, care ar veni și pe Sandero 3, ar fi vorba de un motor de 1.6 litri, de 91 CP, care va respecta normele de poluare Euro 7, cu un motor electric secundar care să completeze.

Dacia Sandero 3 lansare 2021

Sandero 3 într-o reprezentare artistică realizată pe baza zvonurilor

Logan 3 și Sandero 3 ar fi prezentate în această toamnă, dar lansarea propriu-zisă pe piață ar fi în 2021. Dacia ar include în mașini și un ecran tactil de dimensiuni mai mari, eventual ca pe Duster, dar mai bun, o reorganizare a elementelor de pe bord, dar va fi poziționată tot în zona l0w-cost.

Dacia Logan 3 lansare 2021 2

Un Logan 3 camuflat

Totodată, pe Logan 3 ar fi folosită și-o serie de sisteme de asistență și siguranță, cum ar fi frânarea automată de urgență sau sistemul pentru detectarea unghiului mort. Deloc surprinzător, prețul ar putea crește cu câteva sute de euro.