24 apr. 2020 | 16:56

Experta româncă în știință și tehnologie care a ajuns să-l consilieze pe Donald Trump

ACTUALITATE
Experta româncă în știință și tehnologie care a ajuns să-l consilieze pe Donald Trump

Daniela Rus este profesor în cadrul MIT, iar acum a fost aleasă drept consiliera lui Donald Trump în știință și tehnologie.

Românca a fost numită drept consilier în cadrul resident’s Council of Advisors on Science and Technology – PCAST. Consiliul a fost înființat în 1976, iar membrii săi oferă sfaturi către Casa Albă cu privire la probleme critice legate de securitatea și economia Statelor Unite, pe teme legate de știință, tehnologie și inovație. Este, de fapt, un grup de consultanță din care fac parte cei mai importanți oameni de știință și ingineri ai națiunii. Aceștia consiliază direct atât președintele, cât și biroul executiv al președintelui Statelor Unite ale Americii.

Daniela Rus s-a s-a născut în 1963 la Cluj Napoca, unde a absolvit liceul Nicoale Bălcescu. A emigrat în Statele Unite în anii ’80. În 1993, a devenit doctor în computer science în cadrul Cornell University. În prezent, aceasta lucrază la Massachusetts Institute of Technology, una dintre cele mai prestigioase instituții de acest gen din lume. Aici, românca a devenit în 2012 director al Computer Science and Artificial Intelligence Laboratory (CSAIL) în cadrul institutului.

Daniela Rus îl va consilia pe Trump la Casa Albă

„Sunt recunoscătoare să pot adăuga perspectiva mea de informatician acestui grup, într-un moment în care atât de multe probleme care implică AI și alte aspecte ale informaticii ridică întrebări științifice și politice importante pentru națiune și lume”, spune aceasta

În cadrul MIT, Daniela Rus este profesor de inginerie electrică și computer science. Se ocupă aici cu robotica, inteligența artificială sau data science, iar principala concentrare este ingineria electro-mecanică în domeniul autonomiei. Vorbim aici despre domenii precum transport, industrie, plnificare urbană, medicină, dar și altele. Obiectivul final este ca, în viitor, roboții să ne poată ajuta cât mai mult  la executarea unor sarcini fizice și cognitive.

De acum, aceasta va face și recomandări în cadrul consiliului de la Casa Albă.