Noul satelit NASA ne va arăta cât de poluat e aerul pe Pământ
NASA a stabilit o dată de lansare pentru un nou satelit care va măsura calitatea aerului și ne va arăta cât poluată e planeta noastră.
Agenția spațială a anunțat că va lansa pe orbită satelitul Maxar 1300-Class. Acesta se numește Intelsat 40e, însă acesta nu va putea aduce rezultate de unul singur. La bordul acestuia se va afla un instrument numit TEMPO, acronimul pentru Tropospheric Emissions: Monitoring of Pollution. Prin intermediul acestuia, va putea monitoriza în permanență nivelul de gaze din atmosferă, din America de Nord. Printre acestea se numără ozonul, dioxidul de azot sau aerosolii.
Satelitul NASA va contribui la o determinare mai corectă a calității aerului. Partea și mai bună e că aceste informații vor fi disponibile pentru public, ceea ce înseamnă că agențiile de monitorizare a aerului le vor putea folosi la rândul lor pentru a oferi locuitorilor informațiii în timp real despre calitatea aerului pe care îl respiră.
NASA ne va arăta cât de poluată e planeta pe care locuim
Potrivit planurilor actuale, satelitul va fi lansat abia în 2022, iar acest lucru înseamnă că vom mai avea ceva de așteptat până oamenii de pe Pământ vor putea beneficia de aceste informații exacte pe care agenția spațială, Maxar și Bell Aerospace (compania care a construit instrumentul TEMPO) le promit.
Deși TEMPO ar fi cel mai important, acesta nu va fi singurul instrument folosit pentru determinarea calității aerului. Agenția Spațială Europeană are și ea un instrument asemănător, iar Coreea de Sud vine și ea cu Geostationary Environment Monitoring Spectrometer. Toate cele trei instrumente vor fi folosite de NASA pentru a oferi o imagine de ansamblu mai detaliată legată de nivelul poluăriii aerului din emisfera nordică a planetei Pământ.
Maxar mai are o colaborare cu agenția americană. Compania a încheiat un contract de 142 de milioane de dolari prin care se va urmări dezvoltarea un nou sistem care să permită asamblarea robotică a pieselor navelor spațiale direct pe orbita joasă a Pământului.