30 dec. 2019 | 20:19

VIDEO Documentarul despre Dacia care te face să înțelegi mai bine România

ACTUALITATE
VIDEO Documentarul despre Dacia care te face să înțelegi mai bine România

„Dacia, dragostea mea” este un documentar care are ca punct central marca autohtonă. Ai crede că urmărește evoluția brandului autohton. E un pic mai mult de atât.

România sărbătorește în această perioadă 30 de ani de democrație. Cel puțin la nivel teoretic, a fost democrație în toți acești ani. Au trecut trei decenii de la momentul 1989, când regimul comunist a fost înlăturat de la putere și Nicolae Ceaușescu a fost asasinat.

De atunci și până acum, România se poate mândri cu un brand autohton, care nu numai că a rezistat vremurilor, dar a și reușit să se reinventeze. E drept că a făcut-o cu ajutorul francezilor de la Renault, dar rezultatele nu pot fi ignorate.

E vorba, evident, de Dacia.

Dacia, dragostea mea – despre ce e vorba în acest documentar

Documentarul românesc „Dacia, dragostea mea” a fost prezentat în premieră internațională la Montreal (Festival des Films du Monde). După cum susțin autorii, e vorba de o portretizare plină de umor a evoluției României de la comunism la capitalism. Aceasta este văzută strict din perspectiva celui mai carismatic simbol românesc: automobilul Dacia.

”Unul dintre personaje compară prima Dacie cu prima dragoste. E relația aceea de afecțiune dintre om și mașină, generalizată la nivelul unui întreg popor, care mi s-a părut fascinantă”, spune unul dintre regizorii filmului, Julio Soto.

„Dacia, dragostea mea” e regizat de Julio Soto și Ștefan Constantinescu, iar scenariul e semnat tot de ei.  Imaginea e semnată de Alexander Stikich, iar producători delegați sunt Julio Soto, Ada Solomon și Alexandru Solomon. Filmul a fost lansat în 2009 și a fost prezentat pe la diverse festivaluri internaționale. Este, însă, disponibil și online.

Documentarul care are ca punct central Dacia urmărește poveștile mai multor generații de români – de la nostalgici până la tineri întreprinzători – arătând continua transformare în care se află societatea românească.  Toate aceste povești sunt legate de prezența modelului Dacia, care a început prin a fi un simbol al ambițiilor comuniste de ordin tehnologic, iar acum este deja parte din peisajul economic internațional.

Filmul a fost prezentat pe la mai multe festivaluri:

  • Festival des Films du Monde, Montreal – Canada, 2009
  • Festivalul Internațional de Film Astra – România, 2009
  • Festivalul de Film Alpe Adria de la Trieste – Italia, 2009
  • Festivalul de Film Documenta Madrid – Spania, 2010