După câte zile de inactivitate expiră, de fapt, un cont de Whatsapp
Pentru că folosești des WhatsApp, e posibil să nu te fi gândit că un cont poate expira, însă locuitorii acestei regiuni au experimentat situația pe propria piele.
Platforma este una dintre cele mai populare aplicații de mesagerie. În 2019, are peste o jumătate de miliard de utilizatori activi în fiecare zi. Totuși, în cazul în care un utilizator nu este activ pe platformă pe o anumită perioadă, contul îi expiră și este dezactivat automat.
„Pentru a menține securitatea și a limita păstrarea datelor, conturile WhatsApp expiră, în general, după 120 de zile de inactivitate”, a declarat pentru BuzzFeed News un purtător de cuvânt al Facebook. „Când se întâmplă acest lucru, aceste conturi părăsesc automat grupurile WhatsApp. Oamenii vor trebui să fie adăugați în grupuri după recuperarea accesului la Internet și înscrierea la WhatsApp din nou”, mai explică acesta.
Cine a avut cel mai mult de suferit din cauza regulii WhatsApp
În august 2019, India a interzis folosirea internetului în regiunea Kashmir. Acest lucru a afectat mai multe ramuri, printre care și afacerile, comerțul, educația, sănătatea. De asemenea, i-a afectat și pe cei care foloseau anumite platforme pentru a comunica cu cei apropiați.
În decembrie, la împlinirea a 120 de zile de la interzicerea internetului în regiune, mai mulți locuitori au început să dispară în mod misterios din grupurile de WhatsApp în care erau.
After 4 months of total communication blackout, @WhatsApp is automatically deleting Kashmiris from groups.#Kashmir pic.twitter.com/GD1GXKNrX6
— Dr. Shahnawaz B. Kaloo (@DrKaloo) December 4, 2019
Acest lucru i-a alarmat pe cunoscuții acestora din afara regiunii, însă răspunsul a venit destul de repede: platforma a început să dezactiveze conturile acestora, potrivit regulii.
Unii utilizatori afectați își pot pierde permanent datele din cont (inclusiv mesajele, imaginile și videoclipurile partajate) dacă nu au făcut un back-up anterior. De asemenea, utilizatorii au la dispoziție 30 de zile pentru a se conecta la conturile personale înainte ca acestea să fie șterse definitiv.
Nu e clar câți cetățeni din zonă au fost afectați și dacă Facebook va pune în aplicare regula pentru aceștia.