De ce un fondator Uber tocmai și-a vândut o parte impresionantă din acțiuni
Uber a trecut în ultima vreme prin situații destul de neplăcute, iar una dintre ele îl implică pe unul dintre fondatorii companiei.
Travis Kalanick este unul dintre fondatorii companiei care oferă servicii de ridesharing. În a doua jumătate a lunii noiembrie, acesta și-a vândut acțiuni din companie în valoare de peste 570 de milioane de dolari, pe o perioadă de doar trei zile. Până acum, Kalanick a vândut acțiuni în valoare totală de peste 1,4 miliarde de dolari.
Cea mai recentă vânzare ne arată că antreprenorul în vârstă de 43 de ani, mai are mai puțin de 45 de milioane de acțiuni în companie.
De ce ar fi renunțat fondatorul Uber la aceste acțiuni
În 2017, Travis Kalanick a demisionat din funcția de CEO a companiei, după o revoltă a acționarilor. L-au acuzat pe acesta că ar fi încurajat un mediu de muncă nesănătos. Toate vin în urma unor acuzații de hărțuire sexuală și discriminare în timp ce acesta era CEO al companiei.
Cele mai recente vânzări de acțiuni ale fostului CEO Uber arată că acesta are alte planuri. Deși încă se află în board-ul companiei, vânzările indică faptul că aceasta n-ar mai fi prioritatea numărul unu a lui Kalanick. Cel mai probabil, acesta vrea să investească mai mulți bani în cea mai nouă afacere a sa, CloudKitchens. Acest proiect al său a stârnit din nou controverse, după ce The Wall Street Journal a raportat că a strâns 400 de milioane de dolari de la un actor din Arabia Saudită care este, de asemenea, un investitor major în Uber.
Alți jucători majori ai Uber fac și ei schimbări, de asemenea. Co-fondatorul Garrett Camp a vândut aproximativ 20 de milioane de dolari în acțiuni luna noiembrie. Cu toate astea, el deține în continuare acțiuni de peste două miliarde de dolari în companie. Dr asemenea, CEO-ul Dara Khosrowshahi a cumpărat acțiuni de peste șase milioane de dolari, în aceeași lună.