26 nov. 2019 | 13:18

Cât de răspândite sunt, de fapt, țepele de Black Friday: 95% din produse, afectate

ACTUALITATE
Cât de răspândite sunt, de fapt, țepele de Black Friday: 95% din produse, afectate

Black Friday a devenit un fenomen și la noi în țară de vreo câțiva ani. Și mulți comercianți te atrag cu promoții despre care spun că sunt cele mai bune de pe piață. Oare așa să fie?

Indiferent că-ți cauți un televizor nou, un telefon de ultimă generație sau un gadget inedit, ți s-a spus că perioada reducerilor de Black Friday e cel mai bun moment din an. Toate magazinele îți sar în cale cu diverse reduceri, promoții care mai de care și super oferte. Și ai fi tentat să crezi că ele sunt reale.

Ei bine, în multe cazuri nu sunt. O analiză realizată  de britanicii de la Which arată că 95% dintre produsele promovate de Black Friday cu prețuri mici au prețuri similare și în alte perioade din an. Sau le poți găsi chiar mai ieftine. Și, evident, că aceste practici sunt întâlnite peste tot.

Inclusiv în România.

Cum te țepuiesc magazinele de Black Friday

În analiză au fost cuprinse mai multe produse de larg interes, care au fost monitorizate pe tot parcursul anului și, evident, în perioada Black Friday. Așa s-a ajuns la concluzia că 95% dintre ele erau mai ieftine sau chiar la același preț și după încheierea reducerilor. Și chiar pe parcursul următoarelor șase luni după această sesiune de promoții, ceea ce înseamnă că poți spune că erau mai ieftine și înainte de următorul Black Friday.

Așadar, merită agitația de Black Friday? E această perioadă doar un mit, o înșelătorie?

Analiza Which, realizată pe 83 de produse, arată că aproape jumătate dintre ele (48%) erau mai ieftine după încheierea perioadei de reduceri. 47% dintre ele erau la același preț ca în perioada mega-reducerilor.  În cazul unuia dintre comercianții analizați, de exemplu, a reieșit că promovase în perioada Black Friday 83% dintre produse care puteau fi găsite mai ieftine sau cam la același  preț și înainte cu șase luni de luna noiembrie.

Ai putea zice: așa, și? Important e că le-am găsit la prețuri mici, ce contează când le-am cumpărat? Ai dreptate, nu contează. Dar îți reamintesc faptul că presiunea e mai mare în „Vinerea Neagră” din luna noiembrie, te uiți pe un site în același timp cu mult mai multe persoane, câteodată se blochează serverele, te enervezi. Or, în altă perioadă din an nu prea întâmpini astfel de situații deranjante.

Ceea ce au descoperit britanicii nu o să-ți spună niciodată magazinele. Dar ar fi bine să știi că există și astfel de practici. Și să arunci un ochi pe oferte și în alte perioade din an. Nu e neapărat nevoie să aștepți Black Friday.