Toma Corunt, „prezidențiabilul” ROM, e motivul pentru care nu iei în serios alegerile

OPINII
Toma Corunt, „prezidențiabilul” ROM, e motivul pentru care nu iei în serios alegerile
26 sept. 2019 | 16:40

Cine e Toma Corunt? Iată o dilemă pe care internetul a avut câteva ore într-o zi cam leneșă de joi. O săptămână mai târziu, brandul ROM și l-a asumat. Câțiva oameni au presupus de la început că-i un fel de campanie făcută de ROM. Prea se potriveau culorile. Mă rog, actorul plătit să-l facă pe Toma Corunt părea suficient de nepregătit să fie președinte, așa cum sunt ceilalți zeci de gălăgioși care au zis că vor același lucruri.

[related]

Companiile și antreprenorii ar trebui să se implice în subiectele de actualitate. Vin alegeri? Să ne îndemne și ele la vot. Vine o lege proastă? Să zică și entitățile astea ceva. Dar ROM a dus lucrurile în zona gri în care niciun brand n-ar trebui să fie: dezinformare, ca să dea după un mesaj nobilînălțător și total steril.

Campania „Toma Corunt președinte” a fost o bătaie de joc. O zic eu ca să nu trebuiască s-o spui tu, chiar dacă o gândești. Iar ROM s-a agățat un pic de subiect. Un subiect pe care, când îl vom rezolva la final de noiembrie, ne vom trezi în același punct cu aceiași ochelari de cal.

Toma Corunt, viralul care a rupt Facebook în două… cam o zi, așa

Toma Corunt campanie ROM scoala vietii

Nu-i așa că te-a enervat un pic când a zis că trebuie să tăiem copacii, că fac umbră degeaba pământului?

Pe 19 septembrie, a fost publicat primul video cu Toma Corunt și, până acum, a ajuns la peste un milion de afișări. A mai fost unul care abia a ajuns la 60 de mii de afișări. Al treilea a fost dat sâmbătă și era un fel de interviu cu Toma Corunt. A ajuns la aproape 295 de mii de afișări.

Candidatul care împingea România la câștig are și cont de YouTube. Surprinzător, dar cel mai de succes clip de pe Facebook a fost cel mai prost de pe YouTube. Iar cel mai de succes a fost mesajul pentru diaspora. În fine, astea sunt doar cifre. Toma Corunt viral, chiar dacă pagina dedicată s-a oprit la puțin sub nouă mii de abonați (jumătate sunt oameni din publicitate și PR care așteptau să vadă care-i treaba).

Am făcut introducerea asta ca să compar cu altceva. Înainte de alegerile europarlamentare, Șerban Pavlu a „jucat” într-un clip care te scotea la vot. #gatacugluma a zis actorul. Circa 2,6 milioane de afișări pe el și câteva idei suficient de puternice acolo. Sigur, nici Toma Corunt, nici Șerban Pavlu n-au dat peste cap Pământul. Sunt cel mult exemple de „ar trebui să votezi, pentru că”.

Clipul cu Pavlu a fost însă un one hit wonder, fără prea mare efort ca implementare. Clipul cu Toma Corunt susținut de ROM a fost multă gălăgie pentru nimic.

ROM strică un candidat bun cu adevărul, dar cei afectați nu vor afla

Toma Corunt campanie ROM personaj fictiv

Dacă n-aș ști mai bine, aș zice că ROM a făcut un pic mișto de poza lui Iohannis de la alegerile din 2014

Cel mai de succes clip de pe Facebook al candidatului Toma Corunt are peste 4,2 mii de comentarii. Pe YouTube, același clip are 63 de comentarii. Nu am calculat câte reacții a generat campania asta în Facebook, dar cei mai mulți români care trebuiau informați cu siguranță au fost dezinformați. Au crezut că personajul e real (greu de crezut, nu?), și-a luat actorul Gabriel Constantin „carne” cât să umple uzine și informația cu mergi la vot, că Toma nu există nu mai ajunge la acei oameni.

O vreme, Toma Corunt putea fi foarte bine o campanie anti-fake news. Pe Facebook, am zis că sper să nu fie așa ceva. E nociv să încerci să vorbești despre informare și educare cu dezinformare și manipulare.

Singura mențiune că personajul e fictiv era pe site-ul lui Toma Corunt la rubrica „Termeni și condiții” într-un document, în ultimul rând.

ROM și Toma Corunt au venit cu basculanta de dezinformare. Și nu că e rău, mai ales că i-am avut în faza pe semnături pe Viorel Cataramă, Alexandru Cumpănașu, Mircea Diaconu și Miron Cozma. Aceștia sunt, așa, la prima mână. Ce e rău e că o astfel de campanie chiar nu-și atinge scopul. Cei care o văd și află ce-i cu ea sunt aceiași care ar fi votat oricum. Bani sparți aiurea? Probabil, dar sunt în mediul privat și nu contează atât de mult. Gabriel Constantin și echipele de producție și implementare au avut o lună bună.

Dar stai, trebuie să votăm!

Toma Corunt afis campanie ROM

Noul „să trăiti bine”?

Sunt momente în care votul e crucial: alegerile locale – pentru primar și alegerile parlamentare – pentru oamenii ăia pe care-i pui în Casa Poporului și uiți de ei. Sunt momentele în care votul îți arată ce simte societatea: alegerile europarlamentare sau referendumul anti-gay din octombrie 2018. Apoi sunt alegerile de care românii sunt extrem de legați, ca niște câini dresați să aibă spirit civic: prezidențiale.

Atribuțiile președintelui le găsești pe site-ul oficial al instituției președinției. Ce-a făcut Klaus Iohannis în cinci ani vezi sau te poți informa singur. Nu zic că a fost bine sau rău, dar ce trebuie să știi e că președintele, în republica noastră, are atât de puține atribuții, că ar putea lipsi cam un an de la Cotroceni și nimeni n-ar observa cu adevărat.

Ironic sau nu, alegerile prezidențiale mobilizează cei mai mulți oameni, de aici sau din diaspora. Oamenii vor să voteze un om, o față, un nume, nu o listă (ca la celelalte alegeri). De unde și simpatia sau antipatia. De unde și baloții de hârtii semnate. De unde și aglomerația incredibilă cu tot felul de candidați.

ROM, așa cum îi stă bine unei entități din mediul privat, a profitat de moment și apreciez asta. Toma Corunt a fost o creație bună, din punct de vedere al campaniei, și textul pe care l-a spus pe cameră a fost cât de cât bun (chiar dacă a sunat ca un număr de stand-up la open mic).

De cealaltă parte, singurele momente în care președintele devine util e când se ceartă cu Guvernul (i s-a întâmplat și lui Iohannis, încă nu știe nimeni prin ce noroc, după OUG 13) sau lucrează (a se citi conduce și controlează) Guvernul (moment cunoscut și drept „schema lui Băsescu”). În rest, se vede cu lideri locali și globali, apare în poze, se uită cu îngrijorare la Parlament sau, nu știu, își face planuri de pensie. Face ce mai fac oamenii, după o vârstă.

[related]

„Tu votezi. România câștigă”, zice ROM. Ar putea fi un slogan excelent pentru alegeri, dar la unele care chiar contează și tu chiar să câștigi ceva. Altfel, România nu va câștiga în noiembrie decât încă un nou capitol al clasicului și îndrăgitului joc „vot pentru răul cel mai mic”.

P.S.: cel mai frumos îndemn la vot l-am găsit în clipul de mai jos, o bijuterie lansată în septembrie 2018. Dacă te pricepi la engleză, înțelegi ce se întâmplă. Dacă nu, fac eu un rezumat: bătrâni care îți explică, cinic, de ce votează cu PSD (sau partide și oameni similari).

Conținutul articolelor din secțiunea Opinii reprezintă strict opiniile autorilor textelor și nu reprezintă neapărat poziția oficială a PLAYTECH.ro.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele