26 sept. 2019 | 11:15

Mașina de care Dacia nu vrea să știi a fost fotografiată în parcare în România

AUTO
Mașina de care Dacia nu vrea să știi a fost fotografiată în parcare în România

Dacia a promis că va veni cu un model nou de mașină, însă nimeni nu știe când va fi gata, iar curiozitatea celor pasionați e mare.

Compania pare să fi început deja runde de testare ale unor mașini pe șoselele din România. Totuși, compania vrea să țină totul secret deocamndată, așa că nu-ți poți da seama exact cum arată modelu de sub camuflaj.

Acum, o nouă mașină care ar putea fi următorul model Dacia a fost surprins pe străzile din România. Un cititor 4tuning.ro a trimis publicației fotografii cu ceea ce pare a fi următoarea mașină a companiei. Mașina misterioasă a fost surprinsă într-o parcare din România.

Din păcate, camuflajul face dificilă recunoașterea exactă a modelului. Cel care a trimis fotografiile oferă totuși un indiciu important. Spune că schimbătorul de viteze montat pe această mașină misterioasă seamănă foarte mult cu cea de pe noua generație Dacia Duster.

4tuning.ro

4tuning.ro

4tuning.ro

Dacia testează mașini camuflate pe șosele

În 2018, compania a împlinit 50 de ani de la fondare și a promis atunci că va veni cu un model nou pentru șoferi. Totuși, de atunci, n-am mai primit nicio informație oficială în acest sens.

La începutul anului, un model Dacia camuflat a fost surprins pe străzile din Târgu Jiu. La prima impresie, aceasta părea a fi un nou model de Sandero.

În iulie, o altă mașină a fost remarcată în trafic. Acesta părea a fi mai degrabă o Dacia Duster.

În România, Dacia încă nu produce niciun model 100% electric. Totuși, compania a promis și o mașină electrică, însă nu există încă o dată de lansare propriu-zisă.

Nu e clar când va lansa compania un nou model. Totuși, partea bună e că toate aceste vehicule testate pe șosele ar putea fi un semn că Dacia lucrează la o nouă mașină care ar putea ajunge pe piață chiar în 2020.