02 sept. 2019 | 16:22

Vânzarea Telekom, la final: statul român și-ar fi dat acordul. Cine preia operațiunile?

ACTUALITATE
Vânzarea Telekom, la final: statul român și-ar fi dat acordul. Cine preia operațiunile?

S-a vorbit foarte mult de vânzarea Telekom și acum ar fi ajuns la final. Statul român, care deține o parte din operatorul telecom, ar fi ajuns la un acord de vânzare. Însă o parte însemnată încă n-are decât un potențial client și asta ar putea fi cea mai mare problemă.

Comapnia e compusă din două divizii: cea mobilă și cea fixă. Pe cea din urmă a controlat statul român, pentru că reprezintă vechea Romtelecom. Acum, Orange ar fi ajuns la o înțelegere ca să cumpere partea fixă, iar autoritățile române și-ar fi dat acordul.

Grupul german Deutsche Telekom, care controlează Telekom România, ar fi ajuns la un acord de vânzare pentru divizia fixă către Orange. Asta după vizita lui Srini Gopalan, membru în boardul DT, şi a lui Charalampos Mazarakis, directorul financiar al grupului OTE, în România pentru o întâlnire la Guvern.

Astfel, fosta companie Romtelecom ar ajunge sub controlul Orange, care face acest pas pentru a-și întări infrastructura fixă – internet și cablu. Tranzacţia ar fi intrat pe ultima sută de metri. Următorul pas e vânzarea divizie mobile, adică fosta companie Cosmote.

Deocamdată, nicio sursă oficială n-a confirmat informațiile. Au fost dezvăluite de Economica.net, citând surse apropiate negocierilor.

De ce e nevoie de avizul statului pentru vânzarea Telekom

Întâlnirea dintre reprezentanți DT și OTE și cei din Guvernul României era necesară, deoarece statul deține 46% din Telekom Romania Communications (fosta Romtelecom). Astfel, pentru vânzare, companie germană are nevoie de un acord din partea autorităților.

În prima săptămână din septembrie e așteptată și vânzarea diviziei mobile a Telekom. Aceasta e deţinută în proporţie de 70% de Telekom Romania Communications şi 30% de OTE. Cea din urmă e deținută, la nivel global, în proporţie de peste 40% de DT.

Cei cu drept de vânzare în ambele tranzacţii sunt OTE Group, iar DT doar supervizează. Principalul acționar OTE este DT, cu un pachet de 46% din acţiuni.

Telekom Romania Communications este deținut de grupul elen OTE, cu 54,01%, și Ministerul Comunicațiilor, cu o participaţie de 45,99%. În cazul fostului Cosmote, Telekom Romania Communications deține o cotă de 30%, restul acțiunilor revenind grupului elen OTE.

Informațiile încă nu sunt confirmate de nicio sursă oficială. Totuși, despre această vânzare mare, și un exit al OTE și DT din România, se discută de câteva luni. Între timp, operatorul n-a înregistrat un parcurs prea bun, iar grupul Digi | RCS-RDS, cu operațiunile din România și cele din diaspora, a depășit Telekom România ca cifră de afaceri.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele