18 aug. 2019 | 08:28

Următoarea mișcare disperată a Huawei: se extinde către America de Sud

ACTUALITATE
Următoarea mișcare disperată a Huawei: se extinde către America de Sud

Huawei a fost interzisă în Statele Unite în luna mai și deși Donald Trump pare să se fi răzgândit într-o anumită măsură, amenințarea nu a trecut încă.

Așa că nici încercările companiei de obținere a independenței nu au ajuns la final. După ce a anunțat lansarea propriului său sistem de operare, Huawei vine acum cu o nouă măsură menită să-i permită să supraviețuiască. Astfel, compania urmează să investească 800 de milioane de dolari în Brazilia, într-o fabrică de producție din São Paulo. Din declarațiile oficiale reiese că proiectul este menit să îmbunătățească performanța operațiunilor legate de smartphone-uri de pe piața locală.

Pe scurt, Huawei speră să-și asigure astfel locul pe piața din țara respectivă. Dar povestea e mai complicată de atât.

Ce înseamnă asta pentru Huawei

Rețeaua 5G joacă un rol important în această situație. Licitația pentru acordarea resurselor de spectru în ceea ce privește tehnologia 5G din Brazilia va avea loc în 2020, iar țara va avea nevoie de echipament precum cel produs de Huawei pentru a putea construi infrastructura necesară noi rețele. Astfel, odată ce își va adânci și mai tare rădăcinile în statul sud-american, compania va fi pregătită să ofere Braziliei orice are nevoie în acest sens.

Pe de altă parte, această investiție poate contribui la creșterea vânzării de telefoane ale companiei. O fabrică locală ar putea ajuta Huawei să reducă prețurile, având în vedere faptul că nu ar trebui să transporte dispozitivele tocmai din China.

În al treilea rând, odată cu stabilirea unei prezențe locale, compania speră să câștige încrederea Braziliei. Astfel, speră că țara va resizta potențialelor presiuni pe care Statele Unite le-ar pune pe stat să încheie afacerile cu Huawei.

Totuși, compania nu este străină pe piața din Brazilia. Este prezentă aici de peste 20 de ani și are aproximativ 2.000 de angajați într-o altă uzină de fabricare de echipament de networking din São Paulo.