27 iul. 2019 | 07:45

Google copiază de la Apple și Facebook cu o funcție de care aveai nevoie

ACTUALITATE
Google copiază de la Apple și Facebook cu o funcție de care aveai nevoie

Google încearcă de câțiva ani să facă internetul ceva mai rapid. Sau măcar partea web pe care o știi. De data asta completează strategia AMP în Google Images.

Prin AMP (Accelerated Mobile Pages), Google a vrut să facă navigarea pe mobil mult mai rapidă. Totodată, a reușit să controleze publicitatea mai strâns ca niciodată și să depindă mai mult de serviciile sale. Dincolo de asta, sistemul AMP s-a dovedit cât de cât util pentru viteza pe care a adus-o pe telefon.

Acum, pe baza AMP, Google actualizeaza Images cu o funcționalitate de care probabil aveai nevoie. În momentul în care cauți o imagine, îți apar pe telefon și trimiterile către site-urile care le-au încărcat. Doar că, dacă vrei să vezi site-ul, trebuie să deschizi o filă nouă. Google renunță la asta și introduce pagina AMP a site-ului la baza ecranului.

Google swipe pagini web

După cum vezi în GIF-ul de mai sus, accesezi o imagine și la baza ecranului ai pagina web de pe care a fost luată. Astfel, dacă ți-ai făcut o căutare pe baza unei imagini pe care o ai în minte, vezi și informații suplimentare. Cum ziceam, funcționalitatea e activă doar pe pagini deja trecute în AMP.

De ce Google a copiat de la Apple și Facebook cu opțiunea de acum

Apple a venit cu 3D Touch în urmă cu câțiva ani. Opțiunea presupune că în Safari, de exemplu, poți apăsa fizic pe un link și să-ți deschidă o pagină web peste cea pe care erai deja. În mail funcționează similar, poți deschide link-uri sau imagini.

Ideea a fost preluată mai târziu de Facebook și chiar Twitter, care au integrat un browser în Messenger, respectiv rețeaua socială. Astfel, acel browser în care deschizi un link accesat din rețeaua socială e peste ce aveai deja pe ecran. Arată cam cum arată AMP acum pe Google Images.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele