Microsoft investește bani grei în dezvoltarea inteligenței artificiale
Inteligența artificială ne ajută la multe lucruri în ziua de azi. Microsoft e conștientă de acest lucru și vrea să contribuie la îmbunătățirea acesteia.
Microsoft investește un miliard de dolari în OpenAI, compania lui Elon Musk care se ocupă cu cercetarea în domeniul inteligenței artificiale. Și exact la asta vrea să contribuie și compania lui Bill Gates.
Astfel, prin acest parteneriat între Microsoft și OpenAI, cele două companii urmăresc să construiască o tehnologie revoluționară: o inteligență artificială generală (AGI) care să fie capabilă să rezolve probleme mai complexe ca niciodată.
Cele două vor construi noi tehnologii Azure AI, iar Microsoft va deveni astfel furnizorul exclusiv de cloud pentru compania lui Elon Musk.
Ce urmăresc Microsoft și OpenAI să realizeze
Cele două companii se vor concentra pe realizarea unei platforme la o scară fără precedent, care va antrena și rula modele AI extrem de avansate, spune Microsoft.
Compania lui Elon Musk afirmă că sistemele AI moderne funcționează bine pentru problemele specifice pe care au fost antrenate să le rezolve. De-a lungul timpului, descoperirile făcute cu ajutorul AI au ajutat extrem de mult zone precum procesarea limbajului, taduceri, control robotic și multe altele.
Colaborarea cu Microsoft ar duce lucrurile la un alt nivel. Astfel, acestea speră să aducă inteligența artificială într-un stadiu în care ar putea ajuta la rezolvarea unor probleme extrem de dificile. Printre aceste probleme s-ar număra cele legate de schimbările climatice, educație sau sistemul de sănătate. Planurile sunt mărețe, dar investiția Microsoft ar putea da totuși roadele dorite.
Până în prezent, compania a avut destul de multe reușite în ceea ce privește inteligența artificială și spune că își asumă misiunea de a se asigura că tehnologia AGI va aduce beneficii tuturor oamenilor. OpenAI spune că aceasta ar urma să fie cea mai importantă dezvoltare tehnologică din istorie și că are potențialul să modeleze traiectoria întregii umanități.