04 iul. 2019 | 09:20

Tragedia de lângă Londra: a încercat să fugă din țară și a căzut din avion

ACTUALITATE
Tragedia de lângă Londra: a încercat să fugă din țară și a căzut din avion

Pe parcursul weekendului, într-o curte de lângă aeroportul Heathrow din Londra, ”a aterizat” corpul unui tânăr căzut din cer. Acesta se ascunsese în trenul de aterizare de la un avion al Kenya Airways.

Oamenii din Clapham în Lambeth, din sudul Londrei, au trecut printr-o dramă neobișnuită în urmă cu câteva zile. Corpul unui bărbat a căzut în curtea lor și a făcut o gaură în pavaj și în gazon, după cum se poate vedea în imaginea de mai jos. În urma unei investigații detaliate, a ieșit la iveală că, înaintea nefericitului accident, el a stat ascuns într-un avion al Kenya Airlines, înainte să cadă de la aproximativ 1000 de metri.

Evenimentul dramatic s-a petrecut duminică, cu câteva minute înainte ca avionul cu pricina să aterizeze pe aeroportul Heathrow. Bărbatul neidentificat a căzut într-o grădină din Clapham, iar zgomotul de la impact i-a speriat pe vecini. Gravitatea situației ar fi putut fi mult mai mare, dacă ”ateriza” cu câțiva metri mai încolo, deoarece, în aceeași curte, un tânăr programator făcea plajă și a ațipit pe un șezlong.

Locatarul casei s-a speriat foarte tare, dar a avut prezența de spirit să sune la poliție. Autoritățile au făcut legătura dintre omul decedat și cursa de 6800 de kilometri de la Nairobi la Londra. Conform analizei criminaliștilor prezenți la locul scenei, este foarte probabil ca victima să fi fost decedată înainte să cadă din avion. El purta un tricou albastru și pantaloni de blugi. A cazăut cu fața în jos în curtea proprietății aflate la 20 de kilometri de Heathrow.

O vecină s-a speriat foarte tare. ”A fost groaznic. Am auzit o bubuitură puternică. Am crezut că e de la casa noastră, în urma unor lucrări pe care le-am executat. Bărbatul meu s-a dus să se uite, și a văzut barbatul în mijlocul curți.”, a declarat o vecină care a dorit să-și păstreze anonimatul.

Conform celor de la Heathrow, astfel de cazuri se întâmplă cel puțin o dată la cinci ani. Mai mulți oameni din țări sărace încearcă să se ascundă în avioane, în speranța de a ajunge în Anglia. Probabilitatea ca bărbatul să fi fost în viață înainte să cadă din avion este foarte mică, având în vedere condițiile din trenul de aterizare. Ar fi trebui să supraviețuiască unui zbor de aproximativ 9 ore, privat de oxigent, la temperaturi de -60 de grade și o altitudine de peste 12.000 de metri.

cazut in curte din avion

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele