25 iun. 2019 | 14:22

Drumul de 30 ore cu CFR și alte momente care îți arată că mersul cu trenul e un coșmar

ACTUALITATE
Drumul de 30 ore cu CFR și alte momente care îți arată că mersul cu trenul e un coșmar

O călătorie cu trenurile CFR nu surâde nimănui la ora actuală. Câteodată nu poți s-o eviți și riști să dai de o aventură cel puțin neplăcută, în schimb.

Trenul este un mijloc de transport cu foarte multe beneficii – asta pentru locuitorii din țările care știu să administreze o astfel de infrastructură. În Europa, există mai multe state în care oamenii iau trenul în fiecare zi ca să ajungă și să se întoarcă de la locul de muncă. În majoritatea țărilor europene, rețeaua de transport este interconectată. Astfel, au curse regio-urbane care leagă centrele marilor orașe de localitățile din împrejurimi.

În România, însă, situația stă altfel. În 2018, trenurile de călători CFR au întârziat în total 3.234.459 de minute, adică peste șase ani într-un singur an. Ne așteptăm cu toții, la fiecare călătorie cu trenul, să ajungem la destinație ceva mai târziu decât scrie pe bilet.

Trenul CFR care a făcut 30 de ore

Totuși, CFR a reușit să bată un fel de record. Călătorii din două trenuri de pe ruta Timișoara – Mangalia au parcurs un drum care a durat nu mai puțin de 30 de ore până la destinație. Mai puțin de atât îți ia să ajungi până în Statele Unite, cu tot cu escale și schimbat cel puțin două zboruri. Potrivit site-ului CFR, o călătorie cu tren direct dintre Timișoara și Mangalia durează, de fapt, puțin sub 15 ore.

Cele două garnituri de tren au plecat duminică seara din Timișoara, una la 17:30 și una la 19:30. Au ajuns la Drobeta Turnu Severin, dar a fost nevoie să se întoarcă la Lugoj, oraș aflat la aproximativ o oră distanță de Timișoara. De aici, cele două garnituri au devenit una singură și au transportat călătorii pe o altă rută decât cea pe care plecaseră inițial. Trenul a ajuns, în final, la Mangalia.

Bilet cu loc în vagoane care nu există

Cu întârzieri de ten ne-am confruntat mai toți, dar anul trecut a luat naștere o situație cu totul specială într-o călătorie cu un tren CFR.

La începutul lui 2018, unii călători care și-au cumpărat bilet de tren pe ruta Constanța – București Nord au primit bilete cu loc într-un vagon care, între timp, fusese trecut pe linie moartă. Astfel, aceștia îți achiziționaseră biletul, dar locul lor nu era disponibil în trenul care ducea la mare. Când au ajuns pe peron, au constatat că vagonul cu numărul 5 nu exista, de fapt.

Oficialii CFR au dat vina pe o defecțiune a instalației de încălzire, iar acesta ar fi fost motivul pentru care au renunțat la vagon. Ca rezultat, controlorii au umblat cu liste printre călători, în încercarea de a le găsi un loc, ca un profesor într-o excursie cu clasa în ciclul primar.

Trenul CFR cu un singur vagon și prea mulți călători

În septembrie 2018, când 500 de călători și-au cumpărat bilet pentru o călătorie pe ruta Mangalia – Constanța, CFR a considerat suficient un vagon pentru a-i transporta pe toți aceștia. După ce s-au ocupat toate locurile, dar și culoarele dintre scaune și scările, călătorii au constatat că nu mai erau suficiente locuri toți. Aceștia au recurs la un mini-protest, prin care s-au așezat cu tot cu bagaje în fața trenului pentru a nu-i permite să plece. Până la urmă, CFR a adus o garnitură suplimentară care i-a putut transporta pe toți la destinație. Trenul a ajuns în gara de la Constanța cu o întârziere de 80 de minute.

Ca rezultat, mai mulți călători au pierdut trenurile de legătură pe care urmau să le ia înspre alte zone ale țării.