Copil, chinuit de Alexa: a ajuns să se identifice cu asistentul virtual
Chiar dacă nu te simți confortabil să te bazezi pe asistenți virtuali, foarte multe familii din lumea asta nu au o problemă cu astfel de interacțiuni. Consecințele sunt însă ciudate uneori.
Fiecare producător important din tech a lansat o boxă inteligentă în ultimii ani. Aceste gadgeturi nu sunt la fel de populare în fiecare colț al mapamondului, dar americanii sunt foarte entuziasmați să comunice cu ele și să le dea o grămadă de sarcini. O familie a abuzat atât de mult de comenzi asociate lui Alexa, încât bebelușul din casă a ajuns să răspundă la apelul pentru asistentul virtual, în defavoarea numelui său.
Cazul copilului din clipul de mai sus a fost detaliat în cadrul emisiunii matinale Good Morning America din Statele Unite ale Americii. Dintr-un punct de vedere, clipul este menit să fie amuzant și își atinge scopul. Pe de altă parte, înfățișează un scenariu îngrijorător, având în vedere că este foarte probabil ca un număr mare de copii să se confrunte cu aceeași situație în alte case.
Numele adevărat al copilului din clipul de mai sus este Caroline. Din păcate pentru fetiță, așa de mult a auzit apelul Alexa în casă, încât răspunde mai ușor la numele asistentului virtual creat de Amazon decât la prorpiul numele. În clipul de mai sus, se pot vedea mai multe circumstanțe în care mama copilului îl strigă după numele ei adevărat, doar pentru a fi ignorată cu brio. În momentul în care începe să folosească Alexa, copilul se întoarce curios pentru a vedea ce vrea mama de la el.
În mod evident, problema nu se rezumă doar la Alexa, ci poate fi la fel de valabilă dacă utilizezi Siri sau Cortana. În cazul Google Assistant s-ar putea să nu fie la fel de grav, pentru că trebuie să apelezi la Ok Google pentru a iniția o comandă, iar aceea asociere de sunete nu pare la fel de similară cu un apel la adresa unui copil.