03 iun. 2019 | 17:14

Ți-ai cumpărat Dacia Duster? Iată la ce probleme trebuie să te aștepți!

ACTUALITATE
Ți-ai cumpărat Dacia Duster? Iată la ce probleme trebuie să te aștepți!

Vrei să-ți cumperi sau tocmai ți-ai luat deja o Dacia Duster? E bine să știi că mașina românească se confruntă cu mai multe probleme tehnice la doar câteva luni sau chiar din primul an de la achiziție, chiar dacă ai luat-o nouă.

Dacia Duster este a doua cea mai vândută mașină de producătorul româno-francez, după Logan. A fost multă euforie prin România atunci când compania a lansat primul SUV românesc și o mulțime de români s-au îngrămădit și încă se îngrămădesc să-l cumpere pentru că este ieftin și nici n-arată rău pentru o marcă ce a copiat timp de decenii alte modele.

Evident, nu spunem că designul Dusterului este 100% autentic (nici nu există un astfel de model, la nicio companie, pentru că toate se inspiră de la mașinile precedente).

Am căutat pe forumurile de specialitate și pe cluburile online de posesori ai acestui autoturism pentru a vedea care sunt cele mai frecvente defecțiuni cu care se confruntă Duster, Deocamdată, lista nu este lungă, trebuie recunoscut acest fapt, dar problemele pe care le poate avea sunt destul de rușinoase pentru o mașină produsă în 2019, chiar dacă este cea mai ieftină de piață.

Ce probleme are Dacia Duster, la scurt timp după ce ai cumpărat-o

Cele mai frecvente probleme apar la primele versiuni ale SUV-ului, cu motorizare de 1.2 TCe. Majoritatea posesorilor de Duster din prima generație spun că au observat un consum crescut de ulei – între 500 și 750 de mililitri la 1.000 de kilometri.

Eu aș zice că aici mai pot fi și alți factori, cum ar fi scurgerile de ulei sau faptul că nu s-a făcut schimbul de ulei în mod adecvat. Persoanele care au un Duster de ani de zile și nu au avut această problemă, cu siguranță nu sunt de acord cu cei care „acuză” brandul românesc că a tratat superficial circuitul uleiului în motor.

Alții spun că, din cauza alternatorului subdimensionat, bateria se consumă mai repede. Unii zic că au avut această problemă după doar șapte luni de la achiziția unei baterii noi. Aici, de asemenea, este o situație controversată, iar consumul prematur al bateriei poate fi influențat de alte cauze.

Ți-ai cumpărat Dacia Duster? Iată la ce probleme trebuie să te aștepți!

De asemenea, computerul de bord la Duster din a doua generație se blochează frecvent, iar cutia de viteze „agață” uneori în viteza a doua.

Probleme ar fi și la indicatorul de nivel al combustibilului, care dă afișări eronate. Se întâmplă asta atunci când mașina se află parcată cu două roți laterale pe un trotuar. Astfel, sonda litrometrică măsoară o cantitate aparent mai mică a carburantului.

SUV-ului românesc nu excelează nici la capitolul frânare, după cum spun mai mulți posesori de Duster. Pentru reducerea vitezei de la 130 km/h la zero, mașina are nevoie de vreo 70 de metri. La Volkswagen Tiguan, de exemplu, frânarea până la zero km/h de la 130 km/h se face în doar 63 de metri.

Și, nu în ultimul rând, Dacia încă are probleme cu rugina, care apare după prea puțin timp, chiar și la modelele noi.