Serialele care o să te facă să uiți de Game of Thrones
Cel mai așteptat serial al anului a ajuns la sfârșit, dar mai există și altele care îți vor umple golul lăsat de finalul Game of Thrones.
Fenomenul Game of Thrones a cucerit toată planeta. Deși ultimul sezon a dezamăgit o mare parte din fanii serialului, cel mai probabil vor simți lipsa episodului săptămânal. Dar cum mereu există ceva nou de urmărit, aceste noi seriale pică la țanc.
Watchmen
Serialul este bazat pe benzile desenate de la DC. Toată acțiunea se va petrece pe un Pământ alternativ, plin de personaje negative deghizate, dar și de supereroi. Încă nu se știu foarte multe despre plot-ul serialului, dar pare să fie unul plin de suspans. Urmează să se lanseze în toamna lui 2019.
His Dark Materials
Acțiunea din serial se învârte în jurul a doi copii care călătoresc în universuri paralele. His Dark Materials este bazat pe o serie de cărți scrisă de Philip Pullman. Va debuta cu un sezon compus din opt episoade și deja știm că urmează și un al doilea sezon. Acest serial va ajunge la noi la sfârșitul anului 2019.
The Twilight Zone
Noua producție va fi un remake după celebrul serial american cu același nume din anii ‘50 și ‘60. Acesta conține povești SF, pline de mister sau chiar de groază. Serialul deja a apărut, pe 1 aprilir 2019 și urmează să aibă și un sezon doi.
Westworld, sezonul 3
Primele două sezoane din serial au avut mare succes. Plot-ul urmărește niște androizi cu înfățișare umană care populează un parc de distracții futurist, dar care se revoltă ușor împotriva creatorilor lor.
Cel de-al treilea se va concentra pe felul în care roboții și tehnologia au schimbat planeta. De asemenea, un motiv în plus pentru a-l urmări este că Aaron Paul se alătură cast-ului serialului. Totuși, va trebui să așteptăm puțin mai mult pentru acesta, pentru că va apărea abia în 2020.